- Băieţii mamei! Vedeţi cine este la poartă, cineva îl caută pe tatăl vostru. Spuneţi-i că nu este acasă. Mergeţi la cooperativa şi luaţi mirodenii. Până veniţi voi, face mama orez cu lapte. Ne-am ridicat imediat, eu şi fratele meu Ilie, mai mic cu câţiva ani buni, şi am plecat la poartă. Aici îl găsim pe Preda ţiganul, care ne întreabă pe un ton baritonal: - Unde e cuscru' Sandu măi copii? Noi am dat din umeri în semn că nu avem habar, apoi eu am răspuns că nu e acasă, este plecat "demult", adică cu mult timp până la ziuă, să taie lucernă la cai. - Dar ce treabă ai cu el? Îl întreb plin de semeţie.
Văzând că nu are alt răspuns, Preda ţiganul se întoarse spre casă, la vreo patru case de noi, la Şosea. Paşea înainte iar eu şi fratele meu după el, mergeam la cooperativă, unde ne trimisese mama. Preda era un om bine construit, legat, gospodar sincer şi curat la suflet ca o fată spălată cu iarbă mare în noaptea de Sf. Toader. Împreună cu fratele lui, Aurică, cumparase două locuri de casă de la Marin Cercel, chiar în mijlocul comunei. Bătuseră ţiganii ilăul câte doi ani pâna se achitaseră de datoria locurilor de casă .
Îi spunea lui tata "cuscru" dintr-o glumă, pe care chiar tata o inventase. Căsătoria între ţigani şi români era interzisă mai rău ca între castele din India. Şi totuşi s-a produs. O nepoată de-a mamei Ioana, româncă deci, se căsătorise cu un nepot al lui Preda, cu Bonete, şi ăsta era motivul din cauza căruia tata era "cuscru", nu numai cu Preda, ci cu toţi ţiganii din sat. Mai mult, începuseră ţiganii să-mi spună şi mie "cuscru". Preda mergea înaintea noastră şi se tot văita: - Ce ţi s-a întâmplat, măi Preda, îl întreabă Gogu lui Bîrlică, un vecin de-al nostru. Unde ai fost aşa de dimineaţă?
Preda intră în curte, pe poarta din dos, şi se face nevăzut.
- Hai să punem hambarul în căruţă şi să-l ducem la gârlă să înecăm şobolanul, zise Ghiţă Oanţă, satisfacut că are totuşi o idee.
Între timp, alte căruţe care vroiau să treacă au luat-o pe o uliţă ocolitoare. Luaţi-o pe acolo, că noi avem treabă aici, continuă Preda, fiind încredinţat că de data asta i-a venit de hac şobolanului. După ce a venit cu sacul, Gică Godinacu îl luă, scoase cocianul de la hambar, le facu semn celor din apropiere să-l aplece, şoarecele intră în sac şi cu o viteză nemaipomenită străbătu sacul, găsi o gaură în sac şi ieşi grăbit printre picioarele a câtorva zeci de gură cască. Gică Godinacu care nu văzuse ce s-a petrecut, luă sacul de gură, îl strânse bine în mâinile lui puternice de plugar şi-l izbi cu putere de pamânt de mai multe ori.
- V-am spus eu că scapă, vedeţi, a scăpat. Şi Ghiţă Oanţă prost, şi Ilie Baboi prost, şi Jean Brebu prost, şi Gica Godinacu şi mai prost.
Mulţumesc prietenului meu, domnul Marin Cristian, pentru această fereastră către o lume, ascunsă acum în amintiri.
Copilăria mi-am petrecut-o la sat, prieteni buni mi-au rămas din acel sat, din acea perioadă. Prin poveştile lor revăd satul meu.
"Şobolanul" este o poveste scrisă de Marin Cristian pe care am avut ocazia să o citesc acum câţiva ani:
- Am un mare şoarece, un şobolan, în hambar şi vroiam să mi-l prindă el cu mâna, mi-a mai prins unu' anul trecut. Când vine, nu ştiţi?
- Apoi cred că trebuie să apară, îi raspunsei imediat.
Nu erau scăpătaţi. Poate în copilarie mai cerşiseră cu traista şi oala unde li se punea prune peste varză, pe la pomeni, dar acele vremuri erau de mult apuse.
- Am fost la Sandu lui Aurică, la cuscru, ştia şi Bîrlică gluma, să-l iau să-mi prindă un mare şobolan pe care îl am în hambar, şi nu l-am găsit.
- Ştie Sandu să prindă şobolani? insistă Bîrlică.
- Sigur că ştie, mi-a mai prins unul acu' un an.
Eu şi fratele meu admiram merii lui Bîrlică, înfloriţi deja, semănau cu nişte mirese sfioase care de abia aşteptau să apară în faţa altarului şi să spună "da". Am mers la cooperativa, am cumparat mirodenii şi când am ieşit pe Şosea, mare învălmăşeală.
Se adunase jumătate de sat, oameni în toată firea: Iancu Spălatu, Radu Moţoi, Stanciu Tăsilă dar şi din cei tineri Bosoi, Ninelu, Ţîţone. Preda scosese hambarul la insistenţa lui Ghiţă Oanţă, unul dintre cei mai leneşi oameni din sat, pe drum. Multă lume se adunase în jurul hambarului, judecând cum era mai bine să prindă şobolanul. În hambar nu mai era nici un strop de făină, dar avea o gaură, pe unde intrase, probabil, şobolanul, pe care Preda o astupase cu un cocean de porumb curăţat.
- Cu ce să-l duc? întrebă Preda.
- Cu caruţa zise Ghiţă Oanţă, aratându-i-l pe Marin Sprichindelea care tocmai căuta să-şi facă loc prin mulţime.
- La o parte, să o iei pe uliţa cealaltă pentru că aici avem treabă, spuse Ilie Baboi, care se pare că avea şi el o propunere cât de cât acceptabilă.
- Eu zic, continuă Ilie Baboi, să-i dăm foc hambarului, o dată cu el arde şi lighioana în acelaşi timp.
- Cum sa-i dau foc la hambar? Asta e lada mea de zestre de la socru meu, completă Preda.
- Măi, oameni buni, interveni după cum îi era obiceiul Jean Brebu, un moldovean hâtru, însurat la noi în sat, staţi puţin. Noi ne luptăm cu hambarul ăsta, am blocat circulaţia, s-a strâns multă lume, dar nu ştiu dacă mai este şobolanul în hambar.
- Este, este, răspunse Preda ca o flaşnetă demodată.
- Ia să vedem, şi Jean Brebu scoase cocianul şi se uită cu un ochi în hambar. Şoarecele stătea zgribulit într-un colţ, speriat de hărmălaia din jur.
- Eu vă propun să aduceţi un sac, scoatem cocianul, şoarecele întră în sac şi al nostru este.
- Aşa este, e bună chibzuiala ta, zice Preda care nu se dezlipea de lângă hambar.
Crezând că l-a omorât , desfacu sacul, satisfăcut de isprava lui, dar, stupoare, în sac nu se afla nimic. Şoarecele scăpase intrând în curte la Vasile ţiganul. Preda pricepu repede ce s-a întâmplat şi începu să strige cu putere:
- Băi, Lili, de ce ai adus sacul rupt?
- Nu a fost, mă, sacul nostru - veni repede raspunsul. Avem noi saci? L-am luat de la Niculina lui Vasile.
- De ce, Niculino, nu ţi-ai cusut sacul, fire-ai a dracu? De puturoasă, că d-aia nu te mai măriţi. Cine crezi are sa vrea o leneşă ca tine. Şi voi copii, lepădăturile satului, de ce nu mă lăsaţi să-mi fac treaba, mama voastra de nechibzuiţi, că numai din cauza voastră a scăpat.
- Unde-o fi Sandu lui Aurică? Dacă era el îmi făceam treaba liniştit.
4')">
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Şobolanul |
[+/-] |
Convulsii |
- Ce faci labă? - Pizdăăăăăăăăăăăăăăă! M-am gândit să te fut, ce zici? - Ce ţi-a venit fă, aseară? * click pentru a vedea originalul
"... uite ca am gasit un surogat al existentzei suficient de bun ... poate prea bun ... daca nu cumva mai bun decat realitatea ... wow. ... cam asta ar fi motivul pt care nu prea mai sunt ... " de Azrael *
- 'neaţa! (casc)
- Ştiu că o sa fie o surpriză pentru tine, dar "dimineaţa" (..) a facut-o Altu'!
- Hehe! (fără chef)
- Pas.
- Măcar un cip?
- Doar o muie, la limită!
- Nu mai joc fă. Gata! Eu nu-s omu' să joace omeneşte. Vreau şi eu maşină să conduc şi salariu şi p-ormă 'om vedea. Întâi astea două p-ormă "gioace"!
- (râde) Ce prostălău! Ce treabă are mă una cu alta? Tu eşti student, ce să ai maşina şi salar'!?
- Da, dar prostălăul care-l îl vezi nu e prostălău' de rând.
- Când termini o să ai.
- El este prostălău' Ţării Româneşti! Hehe. (trist)
- O sa fiu şef...
- Şef dă ce mă? Dă raion?
- E un link * amuzant, trimis de Matrix.
- A da, îl ştiu. Hehe.
- Măi, eu nu am probleme pentru că nu te mai joci tu, poţi să faci ce vrei, în ceea ce mă priveşte mă descurc fără tine, că îmi place sau nu, asta e.
- Altceva... decizia ta. Ştii că o respect mereu dacă e luată cu cap. Acum nu este, nu faci ceva ce te caracterizează.
- Hehe! (răutăcios)
- Nu că renunţi la joc, mă refer la stilul de viaţă. Atitudinea ta faţă de Katika este, însă, tare dubioasă.
- Cum pula mea, poate cineva s-aprecieze lucrurile care mă caracterizeaza pe mine, cu pretenţia de a fi obiectiv!?
- Beşi d-aici cu morala creştină!
- Nu e bă morală creştină deloc, e doar o constatare asupra unui raţionament "de doi lei".
- Ceea ce te caracterizează este, să spunem, ceea ce eu cred că sunt lucrurile care au rămas constante de când te cunosc, în ceea ce te priveşte.
- Bleah!
- Deci nu e vorba despre un raţionament "de doi lei", e vorba de lucrurile în care ai crezut.
- S-a trezit parapsihologu' lu' peşte! Încercarea de a mă convinge sa fiu un Antipa 2 mă măguleşte, dar nu se poate Andrei. Fiecare dintre noi îşi găseşte de unu' singur pasu-n faţă. Tu ai un anumit caracter, o anumită personalitate, eu alta. Eu nu pot face lucrurile temperat, ca tine. În concluzie se impun măsuri radicale. Simplu.
Cât despre atitudinea mea faţă de Katika, îmi doresc să fie una de grijă. Încerc să îmi schimb priorităţile, să pun în prim plan şi ce vrea ea, şi ce contează pentru ea pă lumea asta. Nu pot trăi la nesfârşit ca o vită.
- ...târziu!
- Ca un porc preocupat doar să scurme-n noroi şi să se-ngraşe.
- Pe Katika ai pierdut-o tată.
- Hehe! (îngrijorat)
- Eu sunt ultima persoană care să considere că nu e cazul să îţi schimbi viaţa, dar să petreci în bodegi cu Katika şi să vă îmbătaţi nu e schimb de priorităţi, în accepţiunea a ceea ce înţelegi tu prin "schimb de priorităţi".
- Asta e o reprezentare extrem de nerealistă despre mine.
- Iar dacă nu crezi că ai pierdut-o pe Katika, eşti lejer naiv.
- Mă rog, ţi-am zis, nu mai judeca lucrurile prin prisma ta, a existenţei tale.
- Nu le judec fată, că atunci aş putea zice ca nu ai pierdut-o, că nevastă-mea e altfel.
- În privinţa "pierderii" nu te complace doar la a arunca verdicte, concluzii.
- Dară Katika e infit mai sălbatică şi mai greu de controlat.
- Argumentează-le!
- Asta e relativ simplu, dar ar fi urât să arunc argumete evidente şi naşpa... Cel mai simplu ar fi să ne vedem. Să discutăm. Aşa ceva nu poţi vorbi pe messenger.
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Ăla e! |
- Ce faci domn'le, mai trăieşti? De fiecare dată când mă loveşte câte-o răceală ori vreo alergie, ceva, un gând de-ngrijorare, ca o umbră, începe să mă sâcâie. Dacă, Doamne fereşte, sunt fericitu' câştigător al loteriei imunodeficienţei umane!? Ce să fac eu cu ea? Neam de neamu' meu n-a avut aşa ceva, mi se pare de prost gust să-ncep tocmai eu. Pe lângă asta, imaginea unei morţi în chinuri cumplite, care-ţi ciocăne la uşă nu-i, să zicem, fantezia mea preferată. Ce faci dacă afli, chiar dacă întreaga ta fiinţă refuză să conceapă măcar, varianta asta ca fiind posibilă, că totuşi este. Că tocmai ţi se întâmplă, ŢIE, acum. - Mult sex, cu multă lume!(..) Ce glumă! Cheltuiesc tot ce am, mă destrăbălez şi apoi iau o supradoză. Simplu. Dar după ce aflu de unde o am. Să mă răzbun. CRUNT! Cea mai de căcat sesiune prin care am trecut până acum. Profesorii, amfiteatrele, colegii sunt dintr-un scenariu de Kafka. Curvele şi cretinii devin, peste noapte, studenţi eminenţi. Nu doar că renuţă la rujul strident, la cărnurile descoperite, la privirea tâmpă sau la balele din colţu' gurii, ba chiar plimbă conspirativ grile (care s-au dat în anii trecuţi) ferindu-le, precaut, de privirile celorlalţi. - FELICITĂRI! - Zi mă? - Carevasăzică te răzbuni la modu' general, la-ntâmplare? Că n-ai cum să ţii minte de unde-o ai.
- Eu da, de ce nu? Voi? Aşa mare şi grasă dar trăiesc.
- Hehe.
- AZI MI-AM FĂCUT HIV-UL! Pam bam bim bam!
- În cât timp afli?
- Joi.
- Baftă!
- Să fie! Mi-e cam frică.
- Dacă e să n-ai noroc, ce faci?
Ce faci?
Protocolul medical în cazul unui rezultat pozitiv al analizelor îi obligă la un al doilea test, mai complex. Numai dacă acest al doilea test confirmă prezenţa HIV-ului în sângele tău au voie să îţi declare diagnosticul de certitudine, adică că* eşti infestat.
- Păi crezi că eşti în stare să-ţi aduci aminte?
- Dar tu ce faci?
- Eu numa' ce-am terminat sesiunea. Am ieşit cu 3/4 luate, într-al 4-lea nu m-a primit. Să-l fut în gât de comunist!
Se negociază în plin examen lucrări de diplomă, se umezesc pizde după decenii de menopauză la privirea măgulitoare a unui tinerel îmbujorat de emoţiile examenului. Într-un cuvânt: "E bine că e pace?" Hehe.
- Mulţumesc.
- Dar întrebarea era: "Tu ce faci dacă afli că ai HIV?"
- Nu găsesc lume să mă-mbăt în seara asta, dacă poţi să crezi aşa ceva!
- Eu trăiesc ca şi când aş avea. Deci nu-i bai la mine.
- O.k. Te-aş ajuta cu drag la băut dar...
- Ştiu.
Durează o săptămână, cu aproximaţie până îţi ies analizele. Fiecare zi din săptămâna asta trece cu încetinitoru', îţi rememorezi toate greşelile făcute şi te căieşti pentru ele, îţi promiţi că niciodată să nu mai ai astfel de scăpări pentru tot restul vieţii tale, dacă e să mai ai unu. Când se-mplineşte săptămâna te duci, cu curu' strâns de emoţie, să afli dacă vei mai fi. Dacă eşti ăla unu dintr-o mie de români cu vârsta între 18 şi 40 de ani dupa ultima statistică, ţi se spune:
"Rezultatele n-au fost concludente, poftiţi înăuntru pentru o noua recoltare de sânge. Veniţi săptămâna viitoare după rezultate. E bine să veniţi însoţit de cineva apropiat, pentru orice eventualitate".
Cam ăsta e momentu' în care vezi punctu' ăla alb, care se micşorează-ntruna, pe care îl fac televizoarele alb-negru, pă lămpi, când se sting.
- Păi nu trebuie să ţin minte, că o iau invers pe fir şi unde se rupe -ĂLA E!
* nu există cacofonie
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
highlander |
E noapte, în jurul orei 5 înainte de răsărit. Marginea oraşului Victoria, la poalele munţilor Făgăraş. Unii îşi strâng chingile rucsacilor mai bine, alţii se schimbă în haine ceva mai comode pentru drum. Îmi e frig şi lene să mă schimb. Rămân în blugi. Cel puţin până ne-nfigem în munte. Când vom da de zăpadă, am să mă echipez. Îmi pun şi parazăpezile tot atunci. Pornim. Conu' Costică e lider. A mai fost de câteva ori p-aici. Nu păstrăm drumu’ o tăiem de-a dreptu' peste câmp, spre munte. Ţacă îmi întinde sticla cu pălincă: - Mulţam! N-am urcat cu grupu' ăsta niciodată până acum. Pe Alin, prietenu' Conului l-am cunoscut în refugiu' salvamont, pe Omu, cu o lună-n urmă. - Nici nu bei, nici n-o dai mai departe, o să-ngheţe şi-o să ţi se lipească de mână sticla aia! Cu câteva zile înainte, Alin ne-a invitat să facem Revelionu' cu grupul lor şi să închiriem cabana "la Turnuri" din Făgăraş pentru 3-4 zile. Suna cel mai bine dintre variantele de a petrece Revelionul pe care le aveam, prin urmare i-am mulţumit de invitaţie şi iată-ne la poalele Făgăraşului. Grup de 18 persoane, cunoscuţi jumătate, prieteni vreo 3. Ştiam că traseul e lung, dar indiferent de negocierile pe care le purtasem şi de încercările de a încărca cât mai puţin cu putinţă, rucsacul meu avea o tonă. - Începe să plouă! Jenny avea o duzină de saci de plastic tăiaţi în diagonală, un fel de minipelerine galbene. Cu sacii ăştia în cap, înşiraţi pe potecă arătam ca un şir de gândaci galbeni, uriaşi. - Ploaie mocănească în Făgăraş, în decembrie. Ce căcat! După trei ore de urcat ploaia îşi păstrase acelaşi ritm, ploaie cu stropi minusculi, ca o ceaţă, groasă, păstoasă şi rece. Stratul de zăpadă e din ce în ce mai mare. Urmele celor din faţă nu mă ţin. Mă afund la fiecare pas. Mai întăi pănă la gleznă pentru ca mai apoi să mă afund în zăpada, ca un burete ud acum, pănă deasupra genunchiului. E cumplit. - Aristide, eu mă fut în el de rucsac, îl arunc p-aici! După 5 ore ritmul nostru a scăzut îngrijorător de mult. Plouă. Ploaia ajunge adânc prin pelerină, prin polar, prin tricou, prin piele prin carne, prin suflet, în zăpadă. De ce nu m-am schimbat de blugi la poalele muntelui, de ce nu mi-am pus parazăpezile!? Oare dacă mă întind, un pic măcar, pe spate, în zăpadă, să aţipesc 10 minute, mă voi mai trezi? Rămân aşa preţ de câteva minute. Oare dacă arunc rucsac, blugi, haine şi încerc să urc în pielea goală, scap? Hehe. Scot uşor un picior, îmi aşez genunchiul înainte pe zăpada fleşcăită şi rece, apoi îmi scot încet şi celălalt picior şi stau aşa, îngenunchiat în rugă pentru următoru' pas. Am ajuns. În urma mea rămâne 2005 şi o mare de zăpadă fleşcăită. A început să ningă. Ninge liniştit, cu fulgi mari, frumoşi. Păcat că nu-mi mai place zăpada.
- Conule?
- Nah, mersi. Bă, aveţi grijă cu ţuica aia că avem mult de mers.
- Hehe, nu-ţi fă griji.
- Treaba voastră...
Urcase singur pe-o zăpadă de-o juma' de metru, prin Hornuri, dinspre Mălăieşti, după ce a încercat câteva ore bune să urce prin Bucşoiu, unde a renunţat datorită întinderilor prea mari de gheaţă şi a lipsei pioleţilor.
Am coborât împreună şi ne-am oprit în Jack, în Bucureşti, la un rom. Am rămas amici.
- Hehe, ia-o Ţacă, n-ai decât s-o bei pă toată din partea mea.
- Ce? Gata? Nu mai bei? Te-a speriat Costică. (râde)
- Mă rupe rucsacu' ăsta...
- Mie-mi spui!?
- Am doar trei ţoale, restu' alcoale şi haleu.
- Şi eu la fel mă, trei sferturi e plin cu ţuică d-aia de Argeş d-a lu' Sile. (râde cu subînţeles)
Începea să se crape de ziuă. Fiorul plăcut de a revedea Făgăraşul mă furnică iar. Mândrii munţi. Munţii mei.
- Da. Ar trebui să ne oprim să ne punem pelerinele.
- Să mă fut! N-am mai luat şi pelerina, dracu ştia c-o să plouă, speram să ningă! Fute-m-aş în ea de vreme.
- Are Jenny, cred, mai multe. Roag-o să-ţi dea şi ţie.
- Lasă mă că pe măsură ce urcăm se face ninsoare.
- Şi sus, 4 zile, ce mâncăm Ţacă?
- Dacă ajungem sus... Hai să aruncăm măcar jumate!
- Aruncă dacă simţi că nu mai poţi... Dar e păcat, te-ai luptat să cari până aici ş-acum arunci.
- Nu ziceai că să transformă-n ninsoare dacă luăm altitudine!?
- Ziceam. Nu mă mai întreba de vorbă că-mi vine să vomit dacă mai şi vorbesc.
Puxi urcă încet, în urma mea. Katika e undeva înainte, nu o găsesc cu privirea. Una dintre fetele din grup plânge.
Plouă.
Au trecut 7 ore de când am intrat pe traseu. Pielea de pe degete e ca atunci când mă uită Dumnezeu în cadă. Simt că platoul e aproape. Păşesc, aşez bocancul uşor, în urma din zăpadă, cerşind în gând îndurare. Zăpada pare să fie milostivă de data asta, ridic celălalt picior, dar nu, se rupe iar, mă afund până sub coapsă.
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Mucles! |
- Nu.
- Ok. Deci ne vedem în Fire?
- NU. Deci: NU!
- Tzaca tu nu ne mai iubeşti. Nu mai ieşi cu noi. Preferi să bei singur în hruba ta.(..) Asta-i viaţa.
- Dar ştiu că vă întreceţi cu gluma, măi Katika! Cum vine asta? Păi: joi am băut cu Aristide şi cu Sile, vineri seara m-au luat pe sus unii la un chef - mai mult forţat, sâmbătă Aristide şi cu Sile m-au bârâit să ies în A, recunosc că nu am mai avut puteri, aseară m-a sunat Bogdănel să ies cu el şi cu Doru.
- În fine mă, treaba ta! Nu te mai "bârâie" nimeni. O să-i zic lui Aristide să te lase în pace.
- Da, bine măi frate, dacă eu beau cu voi toţi, pe rând, se alege prafu' de viaţa mea!
- Ce te smiorcăi atât?
- Am şi eu dreptul la decizie, nu?
- Da mă da. Mai vorbim, pa...
- Adică, ce, n-ai mai pomenit să vrea omu' să mai doarmă, să mai facă şi el una alta? Că poate am şi eu o viaţă personală.
- Fă mă ce vrei! Nu trage nimeni de tine. N-ai decât să dormi, viaţa asta şi o eternitate pe care o vei dormi-o sigur, cu sau fără voia ta.
- Adică trebuie să îţi mulţumesc că mi-ai dat liber diseară?
- În viaţa asta măcar ai liberul arbitru.
- Eu nu îmi mai aparţin, că v-aţi găsit voi să-mi faceţi program una-două(..) Mai uşurel şi mai rar că e mai sănătos. O.k? Pa!
- Băi, ia mai du-te-ncolo! Eu am spus-o mai mult în glumă. Nu eşti indispensabil! Ţi s-a urcat la cap!
- Ca atunci în Fire când mă ţineaţi legat! Nu cred că mi s-a urcat la cap.
- Hai, time out!
- Pa!
- Pentru o vreme.
- Ne vedem joi seara, dacă vrei. Până atunci nu ies deloc.
- Du-te-n ....
- Mersi frumos!
- Nu ne mai vedem nicicum.
- Bine, frivolo!
- Şi o să vorbesc şi cu Aristide.
- Eşti imposibilă uneori.
- N-ai decat sa iesi cu cine vrei!
- NU IES! De ce nu înţelegi că nu am chef să ies ca turbatu' în fiecare seară!? Am şi eu obligaţii, am şi eu lucruri de făcut, cărţi de citit, de studiat
- "frivolă" eşti tu draguţă! Nu te mai amăgi.
- E chiar aşa de greu să...
- Mucles!
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
11.002 |
- Ţi-ai rupt mâna? Dacă eşti prost!
- Lasă, că mi-a zis Aze că m-ai bătut tu!
- Cred că trebuie s-o pui în ghips, m-am uitat azi dimineaţă, în timp ce dormeai şi era umflată. Ai dat cu ea în perete stupid.
- De ce m-ai bătut?
- Iar mie şi soră-mi ne-ai zis să ne ducem la dracu.
- Nu e adevărat!
- Apoi te-ai gândit, probabil, că e prea cald acolo şi ne-ai zis să plecăm afară. Ei nu, ia întreab-o?
- Am întrebat-o şi zice că nu e adevărat.
- Ei nu.
- M-ai bătut, te spun lu' mama!
- Te menajează... Tu nu mai ţii minte că ai dat cu pumnul în perete? Pe bune acum.
- I-ai zis tu Azei că v-am dat afară?
- Eu zic s-o iei mai moale cu alcoolul.
- Eu, ei nu i-am zis nimic în faţă.
- Mi-ai zis mie.
- Ai băgat vreo 4 pahare de rom şi unul de vodcă.
- Or avea oamenii motive să bea, mai ştii?
- Şi e de-ajuns, ai zis zilele trecute că o sa bei mai puţin.
- Păi n-ai zis că am băut doar 4 pahare de rom şi 1 de votcă? Asta e mai puţin ca înainte nu?
- Alcoolul n-are nici un motiv decât prostia. Te omor dacă îmi mai faci spectacole din astea de faţă cu soră-mea! Sau plec, alegi.
- Pleci sau? Alegerea presupune 2 termeni pă puţin...
- M-ai tampit cu scandalurile astea!
- 2 opţiuni
- ... Sau îţi dau foc la casă!
- Eu zic să pleci.
- Atunci plec. Şi-aşa că mi-ai zis de 11.000 de ori aseară să plec.
- 11.001 acum.
- Atunci plec! După ce pleacă sora-mea plec şi eu.
- De fapt 11.002 ca sa fiu un pic mai clar.
- Aşa rămâne.
- Ai găsit soluţia!
- E singura.
- Îţi vei putea trăi libertatea aşa cum îţi doreşti. În braţele cui îţi doreşti, în felul ăsta poate mă vei elibera şi pe mine şi, cine ştie, poate am sa beau mai puţin odată eliberat.
- Să te eliberez? De ce să te eliberez?... Dacă asta vrei, aseară mi-ai zis că te-ai vindecat, că nu-ţi mai pasă.
-Problemele noastre cred că au escaladat zone foarte urâte.
- Bănuiesc că ăsta e următorul pas.
- Ai făcut lucruri pe care oricât aş' încerca eu să mă amăgesc nu le pot uita/ierta.
- Suntem chit.
- Nu. Eu nu văd lucrurile în termeni de plată. Nu e vorba de chit.
- Ba da!
- E vorba despre raportare la o relaţie, la o fiinţă pe care, cel puţin teoretic se presupune că o iubeşti.
- "cel puţin teoretic"?
- Atunci când rămâi agăţat într-o relaţie ca să ajungi chit e jalnic.
- Hai lasă-mă!
- ... asta încerc, draga mea, să te las.
- Eu n-am rămas agaţată în nimic, eu chiar vreau să refac relaţia dar nu o pot reface singură. Dan, eu nu mă opun deciziilor tale, n-am cum.
- Hehe, tocmai tu!? Asta e, într-adevăr ceva nou: Cătălina n-are cum să se opună cuiva! Draga mea nu mă/te minţi, îţi convine, îţi place să ieşi din relaţia asta fără mustrări de conştiinţă, aşa că în felul ăsta "Dan, eu nu mă opun deciziilor tale, n-am cum" are înţeles explicit. (..) Am dormit mult prea mult timp.
- Eu nu vreau să plec, dar dacă mă alungi? Tu vrei să plec?
- Până de curând te iubeam, acum te şi urăsc.
- Auzi, te joci cu mine!
- Sunt clipe în care te urăsc mai mult decât te iubesc.
- M-ai făcut să te iubesc ca la început apoi m-ai terfelit iar, cum ai făcut şi la început. De asta mi-era frică. Şi asta eram sigură că o să se întâmple.
- "terfelit"!?
- Acum poţi fi convins că te urăsc din nou. Da aşa cum ai făcut la început.
- "ura" ta are înţeles de moft de copil mic.
- Acum ai văzut că m-ai făcut să mă deschid din nou şi ai dat lovitura sub centură.
- Eu sunt singuru' care traieşte sentimentul ăsta în adevaratu' lui înţeles.
- Mă confunzi cu nepoata vecinei, mamă!
- !? Vecina noastră are o nepoată? (..) Cât egoism... "terfelit" se cheamă două vorbe ale unui om rupt de beat, nu îmbrăţişări şi săruturi ale altor bărbaţi, nu întâlniri programate în mod deliberat şi gingăşii cu alţi bărbaţi. Ohh nu, alea nu-s în nici un caz, în sfera verbului "a terfeli". (..) Iartă-mă, draga mea, că am terfelit un pic relaţia noastră cristalină, aşa de dimineaţă, dar eram posomorât că nu-mi băusem cafeaua.
- Ai uitat tăvălit pe plajă cu Berta.
- Ohh da, asta şi faptul că am omorât o libelulă când eram ceva mai mic.
- Şi nopţi de heroes la videochat şi "morţii mă-tii, mi-ai omorât eroul"
- Da... m-ai convis, sunt VINOVAT! Deci "a terfeli" o relaţie este atunci când beat te laşi învârtit de-o muiere în timp ce sufletul şi mintea îţi sunt măcinate de poezii de vickingi şi de telefoane nocturne, "a terfeli" e când înjuri un alt copil că ţi-a stricat jucăriile, eroii, a terfeli e când întârzii şi când omori o libelulă. Am înţeles, mulţumesc. Nu ştiam, credeam că are un alt înţeles.
- Mă faci să râd. Te simţi bine crezând ca eu sunt vinovată. O. k. simte-te bine şi împăcat
- Crede-mă e atât de mult timp de când nu am mai simţit asta încât nu cred că se poate discuta despre aşa ceva acum (..) Acum, că tot ai dat cu presupusul, mă simt ca un om bolnav, ca un om bolnav de foarte mult timp de o boala care nu trece. Îmi analizez, îmi studiez, îmi savurez, mă înec în boala asta. A şters tot. TOT ce aveam. Au mai rămas doar umbre şi imagini despre mine copil, atât de departe acum. Patetic... Stau şi mă gândesc cateodată...
- Orice ai spune...
- Nu ştiu să fac compromisuri şi d-aia mi-e frig mereu.
- Poate dacă ţi-ar păsa, nu ţi-ar mai fi aşa de frig!
[+/-] afişează/închide