Conversaţie cu Droghy

- Cum se simte domnu Droghy în dimineaţa asta de juma de lună August?
- Mahmur.
- Uite pozele din Rodnei, să-mi zici dacă-ţi plac.
- Azi noapte am visat ca era să îl bat pe şefu'.
- Hehehe, iar? Nu te-ai plictistit de visul ăsta?
- Nu, n-am mai visat de-astea. Când eram mic visam că eram în cădere pe spate şi mai visam aiurea că vroiam un biscuite şi din pricina asta maşinaria care producea biscuiţi mă strivea treptat, incet. Astea doua coşmaruri erau obsesive, se tot repetau.

- În Gura Portiţei am visat un cal alb (arăta ca Doinita, iapa cu care am crescut la bunici) care îşi întorcea încet capul catre mine (eu eram undeva pe mal, in spate) şi mă privea... Parea ca vrea sa-mi spuna ceva.
Decoru e unu de apolcalipsa, calu sta pe mare, nu pluteste, sta pur şi simplu in picioare iar marea e neagra - smoala, soarele a apus dar e încă lumina.
- Nush, nu prea ma pricep la chestii de-astea, simbolisme.
- Iar azi noapte am visat un fost coleg de gimnaziu (sunt peste 15 ani de cand nu l-am mai văzut)

- Bănuiesc ca e vorba de partenerul de viata, calul.
- Ai vazut gândaci striviţi care inca mai traiesc deşi nu mai au maţe? Ei bine,ăsta era gol dar inca viu – era poreclit Nebunu.
- Weird.
- ... nu parea să-l doară.
- Tu eşti ăla...
- În timp ce ne vorbea, eu ma uitam fascinat la carcasa asta care rămăsese din el.
- Te vedeai pe tine în pielea ăluia.
- Tipu conştientiza că urmeaza să moara. Părea sa fuga insa de gandu asta (discuta nimicuri cu noi cu ochii inlăcrimaţi însă) şi din când în când ochii îi fulgerau de o tristezte groaznica, cum nu am mai văzut niciodată.

- Hmm.
- Ma rog, eu creca e de la bere.
- Mai ţii minte ce ti-am zis eu aseara? Cred că chestiile alea te-au afectat.
- !?
- Îţi ziceam că mă simt la capatul vieţii.
- Care dintre ele?
- Ăsteia.
- Ahh.
- Că nu prea mă mai entuziasmeaza nimic şi că tot ce fac sunt repetari ale unor trăiri mai vechi.
- De la vin n-am visat nicodată prostii d-astea.

5 comentarii:

daca mai ai probleme d'astea simbolistice intreaba-ma, mai ales dupa chefuri am veleitati de artist. Deci:treaba cu ''carcasa'' e reprezentarea metafizica a sticlelor de bere ramasa goale in urma, iar ''discutia banala dar cu lacrmi in ochi'' este indubitabil revolta trupului insetat dupa betie asupra mintzii, care cu ultimele zvacniri de ratiune iti spune sa nu bei apa cand te trezesti ca e de rau.

Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

si in fond care mai e treaba cu Droghy? mai e interzis in gasca sau ce?...ma'ntelegi, devenise interesanta evolutia lui!

Hehe. Drogy "omul interzis". Au existat o serie de discutii pe tema asta.
Concluzia nu a fost inca trasa.

adipe spunea...
august 24, 2008
 

de ce trag concluziile, mitica?

si apropo de gasca...

The law locks up the man or woman
Who steals the goose from off the common
But leaves the greater villain loose
Who steals the common from off the goose.