1991 - Ce-am găsit să fie al meu! (aleargă urmărit de ceilalţi doi, mai mari, strângând ceva în pumn) Mârli îl muşcă de mână să desfacă pumnu'. Ciocu începe să ţipe şi, în cele din urmă, desface pumnul în care strânsese o bucată de metal. - Doză! Ciocu’ se îndepărtează, târşâindu-şi picioarele, agale, de parcă ar mai fi rămas. Mârlitoru’ studiază atent bucata de metal. - E bună mă? În mijlocul ruinelor tronează bazinul care asigura apa complexului. Acum e în paragină. Rugina şi goana după fier vechi l-au redus la o schelă de 15-20m pe care stă suspendată o sferă mare, din tablă. Schela e încă solidă deşi poartă, săpat adânc, în metal, urmele încercărilor de a o doborî. Scara care duce la vârf e descompletată, bucăţi întregi lipsesc din ea, altele abia se mai ţin. - Hai să vedem care ajunge mai sus! Sunt plini de rugină şi de zdrelituri. - Mai sus nu mai merge! (...) - Tuşă Leano, Dan e acasă, că nu-l găsesc p-ăla micu'. S-or fi jucat astăzi, o şti Dan ceva, că uite să-nnoptează şi el n-a ajuns acasă. Alde Mârlitoru' nu l-au văzut că numai ce-am trecut pă la ei mai devreme. Aristide şi Mârlitoru’ au plecat demult. Se lasă seara. Ciocu nu mai plânge, doar suspină din când în când. Priveşte întruna, printr-o spărtură a bazinului, către sat. Trebuie să vină cineva după el. Tata sau poate mama, pe cine-or fi gasit ăia acasă, că doar nu l-or lăsa aici.
La 2 ani după Revoluţie clădirile CAP-ului arătă ca după cutremur. Din cadavrul fostei Republici fiecare a ciugulit după cât l-a ţinut pliscu'.
Trei puşti se joacă printre ruine. Doi dintre ei par mai răsăriţi, al treilea n-are mai mult de 7-8 ani.
- Ia mă, dă să văd!
- Nu-ţi dau, Aristide că mi-o iei.
- Nu ţi-o iau, să mor eu! Ce e?
- Lasă, că ştiu eu că mi-o iei, aşa ai zis şi data trecută când am găsit ţevile şi mi le-ai luat! Şi i le-ai dat lu’ Mârli.
- Te caci pă tine, că mai aveai un rând de ţevi! Eu n-aveam, d-aia mi le-a dat! (Mârli l-a prins şi încearcă să-i desfacă pumnul să vadă ce e)
- Ce-a găsit?
- Nu ştiu că nu vrea să-i dea drumu'!
- Ciocule dă-i drumu că te sparg, să moară mama!
- Dacă dai în mine te spun!
- De ce eşti tu al dracu şi nu dai drumu? Te pui cu mine!? Ai uitat cine e şefu’ tău?
- Ai zis că nu mi-o iei!
- Te-am minţit! Hehe.
- Nu mă mai joc cu voi! Plec acasă.
- Pleacă!
- Hmm, nu crecă e…
- Dă să văd!
- E călită, te pişi pă ea.
- De unde ştii?
- Uite, vezi? (trage cu unghia o dâră pe suprafaţa metalului) Nu străluceşte, înseamnă că e călită!
- Eşti sigur?
- Mie-n sută!
- Cheamă-l pă prostu’ ăla-napoi. Hai să-l urcăm pă bazin.
- Cioculeee! Hai bă, vino-ncoa', na-ţi doza-napoi că noi mai avem.
- Nu mă urc că mi se face rău.
- Du-te şi te joacă cu soră-ta, cu păpuşile. Dacă ştiam că eşti aşa fricos nici nu-ţi mai dam doza aia înapoi.
- Nu sunt mă fricos, da' mă ia cu ameţeală şi îmi vine să cad când mă uit în jos.
- Înseamnă că eşti prost! Nouă de ce nu ne vine?
- Sunteţi mai mari, d-aia.
- Suntem o laie! Nu îmi era nici când eram de-o seamă cu tine. Ai materialu' prost, d-aia nu te urci. Eşti slab!
L-au lăsat pe Ciocu să urce înainte "Să-l prindă dacă e să i se facă rău". Au ajuns până aproape de bazin. Ultima porţiune a scării stă să cadă.
- Ciocule, am ajuns până aici să ne dăm bătuţi?
- Asta nu ţine dacă pun picioru' pă ea.
- Stai aşa, să ajungă şi Mârli aici şi ţinem noi dă ea, până te urci tu. Când ajungi sus, o apuci tu dă la capu' ăla şi Mârli d-aici, până mă sui eu, pă urmă ţinem amândoi, de sus, să vină Mârli.
- Să nu daţi drumu', da?
- Nu dăm mă! Ce, ne crezi nebuni!? (începe să se caţăre încet şi grijuliu) Hai mai repede, trăiască mă-ta, că mă doare mâna!
- Hehe gata! Am ajuns.
- Ia vezi ce e înăuntru, în bazin?
- E un fel de lână! (strigă Ciocu, cu ecou şi cu un smoc de vată de sticlă în mână, dinăuntru' sferei)
- E loc? (tare către Ciocu) Ţine-l de vorbă până rupem asta. (şoptit către Mârli)
- Da mă, e destul loc! (cu ecou)
- Dă la ce o fi lâna aia? (tare, către Ciocu, în timp ce amândoi bălăngăne, de zor, bucata de scară, care, în cele din urmă, se desprinde şi cade, cu zgomot înfundat, în ţărână)
- Nu ştiu!
- Hai mai repede până nu se prinde. (şoptit în timp ce s-apucă să coboare grăbiţi) - Ce s-a auzit? Băi, unde plecaţi?
- Hehe!
- De ce aţi rupt scara?
- Hehe!
- Băăăăi, nu plecaţi! (Ciocu începe să plângă, stă culcat pe burtă, doar cu capul scos afară, deasupra locului unde trebuia să fie scara)
- Hehe!
- Dane! (bate mamaia-n geam la mine) Auzi, întreabă mama lu' Ciocu dă el. A fost azi cu voi?
- Cine!?
- Ciocu, al lu’ Tutuluş, de!
- Nu ştiu bre nimic, dă nici un Cioc, d-aia m-ai trezit?
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Ciocu |
10.07.2006
Etichete:
oameni
Abonați-vă la:
Postări (Atom)