Ciocu

10.07.2006

1991

La 2 ani după Revoluţie clădirile CAP-ului arătă ca după cutremur. Din cadavrul fostei Republici fiecare a ciugulit după cât l-a ţinut pliscu'.
Trei puşti se joacă printre ruine. Doi dintre ei par mai răsăriţi, al treilea n-are mai mult de 7-8 ani.

- Ce-am găsit să fie al meu! (aleargă urmărit de ceilalţi doi, mai mari, strângând ceva în pumn)
- Ia mă, dă să văd!
- Nu-ţi dau, Aristide că mi-o iei.
- Nu ţi-o iau, să mor eu! Ce e?
- Lasă, că ştiu eu că mi-o iei, aşa ai zis şi data trecută când am găsit ţevile şi mi le-ai luat! Şi i le-ai dat lu’ Mârli.
- Te caci pă tine, că mai aveai un rând de ţevi! Eu n-aveam, d-aia mi le-a dat! (Mârli l-a prins şi încearcă să-i desfacă pumnul să vadă ce e)
- Ce-a găsit?
- Nu ştiu că nu vrea să-i dea drumu'!
- Ciocule dă-i drumu că te sparg, să moară mama!
- Dacă dai în mine te spun!
- De ce eşti tu al dracu şi nu dai drumu? Te pui cu mine!? Ai uitat cine e şefu’ tău?

Mârli îl muşcă de mână să desfacă pumnu'. Ciocu începe să ţipe şi, în cele din urmă, desface pumnul în care strânsese o bucată de metal.

- Doză!
- Ai zis că nu mi-o iei!
- Te-am minţit! Hehe.
- Nu mă mai joc cu voi! Plec acasă.
- Pleacă!

Ciocu’ se îndepărtează, târşâindu-şi picioarele, agale, de parcă ar mai fi rămas. Mârlitoru’ studiază atent bucata de metal.

- E bună mă?
- Hmm, nu crecă e…
- Dă să văd!
- E călită, te pişi pă ea.
- De unde ştii?
- Uite, vezi? (trage cu unghia o dâră pe suprafaţa metalului) Nu străluceşte, înseamnă că e călită!
- Eşti sigur?
- Mie-n sută!
- Cheamă-l pă prostu’ ăla-napoi. Hai să-l urcăm pă bazin.
- Cioculeee! Hai bă, vino-ncoa', na-ţi doza-napoi că noi mai avem.

În mijlocul ruinelor tronează bazinul care asigura apa complexului. Acum e în paragină. Rugina şi goana după fier vechi l-au redus la o schelă de 15-20m pe care stă suspendată o sferă mare, din tablă. Schela e încă solidă deşi poartă, săpat adânc, în metal, urmele încercărilor de a o doborî. Scara care duce la vârf e descompletată, bucăţi întregi lipsesc din ea, altele abia se mai ţin.

- Hai să vedem care ajunge mai sus!
- Nu mă urc că mi se face rău.
- Du-te şi te joacă cu soră-ta, cu păpuşile. Dacă ştiam că eşti aşa fricos nici nu-ţi mai dam doza aia înapoi.
- Nu sunt mă fricos, da' mă ia cu ameţeală şi îmi vine să cad când mă uit în jos.
- Înseamnă că eşti prost! Nouă de ce nu ne vine?
- Sunteţi mai mari, d-aia.
- Suntem o laie! Nu îmi era nici când eram de-o seamă cu tine. Ai materialu' prost, d-aia nu te urci. Eşti slab!

Sunt plini de rugină şi de zdrelituri.
L-au lăsat pe Ciocu să urce înainte "Să-l prindă dacă e să i se facă rău". Au ajuns până aproape de bazin. Ultima porţiune a scării stă să cadă.

- Mai sus nu mai merge!
- Ciocule, am ajuns până aici să ne dăm bătuţi?
- Asta nu ţine dacă pun picioru' pă ea.
- Stai aşa, să ajungă şi Mârli aici şi ţinem noi dă ea, până te urci tu. Când ajungi sus, o apuci tu dă la capu' ăla şi Mârli d-aici, până mă sui eu, pă urmă ţinem amândoi, de sus, să vină Mârli.
- Să nu daţi drumu', da?
- Nu dăm mă! Ce, ne crezi nebuni!? (începe să se caţăre încet şi grijuliu) Hai mai repede, trăiască mă-ta, că mă doare mâna!
- Hehe gata! Am ajuns.
- Ia vezi ce e înăuntru, în bazin?
- E un fel de lână! (strigă Ciocu, cu ecou şi cu un smoc de vată de sticlă în mână, dinăuntru' sferei)
- E loc? (tare către Ciocu) Ţine-l de vorbă până rupem asta. (şoptit către Mârli)
- Da mă, e destul loc! (cu ecou)
- Dă la ce o fi lâna aia? (tare, către Ciocu, în timp ce amândoi bălăngăne, de zor, bucata de scară, care, în cele din urmă, se desprinde şi cade, cu zgomot înfundat, în ţărână)
- Nu ştiu!
- Hai mai repede până nu se prinde. (şoptit în timp ce s-apucă să coboare grăbiţi) - Ce s-a auzit? Băi, unde plecaţi?
- Hehe!
- De ce aţi rupt scara?
- Hehe!
- Băăăăi, nu plecaţi! (Ciocu începe să plângă, stă culcat pe burtă, doar cu capul scos afară, deasupra locului unde trebuia să fie scara)
- Hehe!

(...)

- Tuşă Leano, Dan e acasă, că nu-l găsesc p-ăla micu'. S-or fi jucat astăzi, o şti Dan ceva, că uite să-nnoptează şi el n-a ajuns acasă. Alde Mârlitoru' nu l-au văzut că numai ce-am trecut pă la ei mai devreme.
- Dane! (bate mamaia-n geam la mine) Auzi, întreabă mama lu' Ciocu dă el. A fost azi cu voi?
- Cine!?
- Ciocu, al lu’ Tutuluş, de!
- Nu ştiu bre nimic, dă nici un Cioc, d-aia m-ai trezit?

Aristide şi Mârlitoru’ au plecat demult. Se lasă seara. Ciocu nu mai plânge, doar suspină din când în când. Priveşte întruna, printr-o spărtură a bazinului, către sat. Trebuie să vină cineva după el. Tata sau poate mama, pe cine-or fi gasit ăia acasă, că doar nu l-or lăsa aici.


[+/-] afişează/închide

0 comentarii: