Decembrie demult


30.12.2004

Satul în care am copilărit era înconjurat, pe vremuri, de mlaştini. Mlaştinile în care Mihai i-a scos dinţii lu’ Sinan. Acum, nu mai sunt, le-a desecat Nicu. Când m-am născut eu, erau gata asanate, pământul care a rămas în urma lor nu e bun pentru cultivat "e numai albitură" spun bătrânii. Întinderi de pământ care toamna, în urma ploilor sunt acoperite de apă. Când dădea geru’, cam pe timpu’ ăsta, apa îngheţa iar pentru noi, copiii, era paradis.

Îi ceream bunicii opt ouă, atâta ne lua fierarul din sat să ne facă un furcoci, o furcă cu doi craci de dimensiuni mici, îi puneam coadă din lemn de dud, că e mai tare, pe care o curăţam de coajă şi o pârleam în foc, să fim siguri că nu se rupe şi pă urmă, pă sănii ne pierdeam în imensitatea de gheaţă. Seara când ajungeam acasă, adormeam în miros de portocale de la cojile de portocală pe care bunica obişnuia să le pună pe sobă, facându-mi planuri despre ce colţ indepartat al gheţurilor urma să explorăm a doua zi.

- Se lasă gheaţa deasupra heleşteului!
- Nu te cred!
- Să mor eu! Vino să vezi dacă nu mă crezi!

Intr-adevăr în ultimile zile fusese ceva mai cald şi gheaţa începuse să facă burtă şi să troznească atunci când treceam peste ea, pe sănii în viteză, împingăndu-ne în furcoace.
Heleşteul e singura zonă din toată întinderea de gheaţă unde apa de dedesubt era într-adevăr adâncă, singura zonă în care ni se interzisese să ne jucăm, singura zonă unde gheaţa făcea burtă şi troznea mişto.

- N-ai curaj să treci!
- Cine mă!? Eu!?
- Băă! Ia uitaţi-vă la ăsta n-are curaj să treacă!
- Ba trece mă! A mai trecut şi data trecută când se lăsa gheaţa! Aaa! Uită-te prostule în spatele tău că a trecut!

Trecusem dar simţeam cum mi se scurgea o singură picătură de transpiraţie, îngheţată rău, pe şira pinării.

- Ia să vedem tu ai curaj că el a trecut şi uite, trec şi eu!
- Da mă! Trec! Că mie nu mi-e frică. Să mor eu!
- Am ghicit ceva! Hai să vedem care este cel mai fricos? Care nu mai vrea primu’ să se dea!
- Cine se dă primu?
- Ghereţ că el nu s-a dat, şi pă urmă tu, pă urmă iar eu şi pă urmă iar Ghereţ.

Pe măsură ce treceam burta pe care o făcea gheaţa se făcea tot mai mare, şinele săniilor săpaseră urme adânci, de fiecare dată când îmi venea rându’ vroiam să mă las păgubaş dar gândul la ruşinea pe care trebuia să o îndur în faţa lor era mai puternic aşa că nu mă opream. Acelaşi gând se citea şi pe chipurile lor.

- Te dai bătut?
- Nici d-al dracu!
- Nu mai da aşa dă tare cu furcociu' că ai străpuns gheaţa, uite, aci şi 'colo!
- Păi cum vrei să prind viteză dacă nu dau tare?
- Noi de ce nu am stăpuns-o? Numai tu!
- Aveţi furcoacele tocite că sunt de anu’ trecut, al meu e ascuţit că e nou. Uite!
- Dai şi tare mă, degeaba zici, ia furcociu' meu când te dai. Na!
- Nu-l vreau mă, că m-am obişnuit cu ăsta acu'.
- Ia uite cum ţâşneşte apa când trece, să ştii că gheaţa nu mai ţine mult!
- Cât ţine!

N-a mai ţinut, pentru că atunci când i-a venit rându’ Ghereţ a străpuns gheaţa cu furcociu’ care i-a rămas agăţat iar el, în loc să-i dea drumu’ şi, în virtutea inerţiei, să treacă, a încercat să-l smulgă, n-a reuşit, în schimb s-a oprit şi s-a scufundat prin gheaţa care n-a rezistat sub el. S-a prins cu mâinile de marginile găurii din gheaţă şi a încercat să se ridice dar marginile erau sfărâmicioase şi nu-l puteau susţine. Eu eram înlemnit de groază, frati-su, Iulian s-a aruncat pe burtă pe gheaţa solidă din apropierea găurii şi i-a întins coada de la furcoci.

- Gata, ai prins-o?
- Da! Nu trage, că-mi alunecă!
- Poţi?
- Da mă! Ţine bine.
- Hai! Prin dreapta că e gheaţa mai tare!
- Ho mă, gata. (reuşise, prin hainele lui ieşeau aburi)
- Dă-ţi astea jos, ia că-ţi dau eu bluza mea de piele şi izmenele, dă-i mă şi tu pulovăru’ tău
- Ia, stai ca-ţi dau şi ciorapi că am două perechi!
- Hai să strângem lemne să facem focu’ să uscăm astea, că mă omoară ăla bătrânu’ dacă mă vede aşa!



[+/-] afişează/închide

0 comentarii: