Retezat - ziua 5"

14.08.2006

Haţeg , Subcetate – 20.07.2006
- Eşti ceva de speriat!
- !?
- Când te-ai dat jos din ocazie, în mijlocu’ Haţegului, umblai cu chiloţii şi ciorapii atârnaţi de rucsac, la uscat.
- Ce vrei mă, nu mi-am dat seama, i-am pus acolo de dimineaţă, după ce i-am spălat, ş-am uitat de ei.
- Mi s-a făcut ruşine când am înţeles de ce se uită lumea aşa la noi…
- D-aia nu mai pot eu, că se uită ţaţa Veta la chiloţii mei atârnaţi la uscat!
- Nesimiţirea nu-i titlu de glorie, nu-nţeleg de ce simţi nevoia să bravezi.
- Mă jigneşti degeaba, ţi-am zis c-am uitat de ei, n-am făcut-o intenţionat.
- Te-ai uitat la ce oră avem tren? (un copil trece printre noi bătând dintr-un bici) - Numai ce l-am ratat pe ăla de 4, urmatoru’ tocmai la unşpe fără un sfert.
- Avem de aşteptat, nu glumă!
- Stai că-l sun pe Tzacă, tre’ să fie la muncă, îl rog să se uite pe net, poate există vreo varianta din Petroşani sau din Simeria, să ajungem cu alte trenuri, mai devreme.
- Sună-l.
- Alo!(il sun)
- Alo da?
- Ce faci domn’le, mai respiri?
- Ohoo, domnu’ Aristide, mai trăieşti domn’le? Că de când nu te-am mai auzit am zis că ţi-ai lăsat oasele-n Retezat.
- Hehe, iubesc Retezatu’ da-s genu’ infidel…
- La loc cu verdeaţă! (râde cu poftă)
- Lasă glumele proaste, intra pe net şi fă-mi o diagramă!
- Ce diagramă bă? Înebunişi prin munţi?
- Una să ajung din Subcetate acasă, anu’ ăsta.
- Ohh, ok. Hai că te sun în 5 să-ţi zic ce variante ai.

Subcetatea e o aşezare în apropierea Haţegului, la 5-6 Km. Berea-i ieftină şi lumea curioasă. Cât am stat cu Tzacă de vorbă, la telefon, un nene mi-a respirat în cealaltă ureche chiar dacă pe tot peronul eram doar eu, el, Cătălina şi un copil care se juca cu biciu’. După ce am încheiat conversaţia s-a cărat dezamăgit.

Cine a zis că-i prea sec bancu’ despre cel care sta, în câmp, aşezat pe o şină de cale ferată în timp ce un altu vine ş-i zice: "Alo, Domnu! Nu te supăra, dă-te un pic mai încolo, să stau şi eu!"?

În apropiere castelu’ Santămărie Orlea, trist ca orice castel care se respectă. La întrebarea dacă îl putem vizita o doamnă, pe care se pare că am trezit-o din somn, ne spune acru, de după tejghea, că doar cei cazaţi acolo pot vizita castelu’. Alte puncte de interes în zonă sunt biserica Suseni şi cetatea Colt, ambele la ~20Km. Nu m-am riscat să bat drumu’, mi-a fost teamă să nu-mi ceară să-mi iau cazare ca să le pot vizita.

Cum spuneam, berea în Sântămărie e la preţ de alimentară, iar în Subcetate cu 3 mii mai scumpă. Chiar dacă am făcut risipă cu 3 mii la sticlă şi chiar dacă mai aveam 7 ore până venea, noi am servit câteva beri în Subcetate, să nu pierdem trenu’!
- Alo!
- Ia zii?
- Poţi să iei acceleratu' de 18.10 până-n Petroşani, d-colo iei un personal pe la 20.45 până-n Craiova dar de acolo nu prea mai ai variante decât să aştepţi tot rapidu’ ăsta, care trece prin Subcetate, sau te combini la un microbus, ceva.
- Huh? Ce diagrama pulii e astă mă Tzacă? Faci superschema pizdii prin care platesc 3 naşi şi-un microbus ca să ajung tot în trenu’ pă care pot să-l aştept bine, mersi, aici?
- Ce vrei mă, dacă alte trenuri nu sunt!? Mai bine stai ş-aştepţi rapidu’ de unşpe acolo.
- Numai ce ţi-am zis asta... La ce oră ajunge-n Bucureşti?( In bodegă intră bătând tacticos, din fişcă, un copil. După o vreme iese. Ce şi-o fi cumpărat?)
- La 06.45
- Trec pe la tine să–ţi dau trezirea c-o bere?
- Ce ai bă? Lasa-mă-n supărarea mea că eu muncesc, nu ca alţii.
- Hehe, mersi Tzaca, hai să fi iubit, ne vedem mâine. Vezi cum faci poate ajungi în weekend în Vamă.
- Nu stiu ba, nu cred. Tu te duci?
- O tai mâine, cum mă trezesc. Fac un duş, bag un somn şi jap, la loc pe tren, spre Vamă.
- Ce viaţă au unii! Vedem… Hai pa!
- Te-am pupat.

După o vreme vânzătoru’ ne-a întrebat dacă mai bagă bere la rece. I-am zis să mai bage, o mai veni lume şi e bine să aibă berea rece, caldă nu se vinde prea bine. Mi-a răspuns că nu d-asta-ntreabă. Fiecare pasăre pe limba ei… Ce treabă am eu cu felul în care-şi gestionează el marfa!? În gara din Subcetate sunt 2 bodegi, faţă-n faţă. De fapt numai una e bodegă, cealaltă magazin cu de toate dar ce contează atât timp cât ambele vând bere şi au mese afară? Noi stăm la bodega mai bengoasă, adică cea cu umbrar şi cu oameni cu cămăşile pe ei, în partea cealaltă e fără umbrar şi cu cămăşile pe umăr.

Un copil care bate aerul cu biciul intră în bodega mai puţin bengoasă. Mă, ce morţii mă-sii tot intră şi iese copilu' ăsta din bodegă? Mă ridic să mă piş şi-ntârzii în drum să-l văd mai d-aproape, sunt curios ce o tot freacă aiurea cu biciuşca aia p-aici?. Iese din magazin, şfichiuie din bici şi trece pe lângă mine. Nu e acelaşi copil! E altu’! Cred că asta e ultima modă-n Subcetate, care are bici mai şmecher ăla are voie să se ducă la promedadă cu el, la bodegă să-l vadă şi să-l admire tot poporu’. Mă întorc şi-mi aştept resemnat trenu’. Eu nu am bici şi nici când eram de-o seamă cu ei nu am avut. Mi-am rupt şi nasu de 2 ori, cam pe la varsta lor.

- Şhhht!
- !?
- În stânga, lângă cişmea.
- Aşa. Ce e acolo?
- Cuplul ăla în vârstă…
- Da?
- Sunt orbi, nu vezi? Taci, vreau s-aud ce-şi spun. Din trenul care tocmai a plecat, dintre cei care au coborât, un cuplu ţinându-se de braţ, întârzie lângă cişmea. Ciudat e că ea stă cu faţa către cişmea şi el cu spatele dar se ţin de braţ. Cătă zice că-s orbi. Ce fel de orbi sunt ăştia fără ochelari şi fără bastoane!? Sunt îmbracaţi curat dar sărăcăcios. Ea e grasă şi poartă fustă peste genunchi, el e uscat, înalt, cocoşat şi poartă pălărie.

- Cine crezi că te alege, ori oi vrea să te măriţi acum, la bătrâneţe?
- Mă râde lumea, aşa murdară! (acum înţeleg că ea se spală pe picioare)
- S-a înserat cin’ să te râdă! (cum o şti că s-a înserat dacă nu vede?)
- Se găseşte cine. Gata, am terminat, hai să mergem.

Vin dinspre fântână către noi, merg încet, cu paşi mici dar siguri, fără să întindă mâna, să şovăie sau să se dezechilibreze. Se sprijină unul pe celălalt şi îşi vorbesc nimicuri. El are ochii albi, fără irişi, îi tot mişcă ca şi cum ar vede cu ei. Ea îi are seci.

- Ajungem acum, nici n-o să simţi când am ajuns.
- Nu e chiar aproape…
- Nici departe nu e.
- Nu e nici departe.
- E numai bine.

E ceva în tonu’ vocii lui, nu ştiu exact ce. Seamănă cu tonul oamenilor atunci când îşi alintă caii, nu câinii sau pisicile sau te miri ce altceva, nu e piţigăiat sau copilăros, e matur, e sensibil, bland şi bărbătesc în acelaşi timp. Cred că ne-au simţit prezenţa chiar dacă nu scoatem nici un sunet şi-i urmărim fascinaţi şi muţi. Până nu se îndepărtează îndeajuns nu-şi mai vorbesc iar când reîncep nu mai disting ce îşi zic, doar vocea lui. E ceva în timbru' lui... Nu ştiu ce.

Un copil bate cerul cu cravaşa-n urma lor. 2 trupuri se pierd, legânându-se uşor, către apus. S-aude şuieratul biciului. Aş vrea să-l mai ascult pe orb.

[+/-] afişează/închide