01.11.2006
Creasta Iezer – Păpuşa, Câmpulung – Muscel 28.10.2006
- Marcajul arată 2 ore până la Vf. Bătrâna, d-acolo cred că mai avem maxim o oră până pe Vf. Iezer.
- N-avem timp s-ajungem pe lumină!
- Cât e ceasu'?
- 6 fără 20.
- În mai puţin d-o oră o să se-nnopteze. O s-ajungem pe-ntuneric la refugiu.
Am plecat târziu de la cabana Cuca. Trebuia să fi intrat în traseu la 7, odată cu prima geană de lumină. Noi am lălăit-o până pe la 11.
- Ce pula mea facem?
- Păi variante prea multe n-avem.
- !?
- Ori îi dăm înainte spre refugiu şi ajungem la noapte, dacă ajungem. Hehe. Ori coborâm pe triungi roşu până la stâna aia, sau ce-o fi, care se vede jos, acolo.
- Care stână mă? Ai început să visezi stâne?
- Uită-te-n dreapta. Mai jos. O vezi acum?
- Da. Nu pare să fie stână, mai degrabă o casă.
- Ce-o fi, adăpost să fie!
Coborâm spre aşezarea din depărtare uşuraţi de gândul că nu va fi nevoie să mergem pe creastă la frontale.
***
Vineri, c-o noapte-n urmă, cabana Voina:
- Salut!
- Bună seara. 2 chelneri d-ai casei beau rom în faţa barului în cabană.
- Mergem spre cabana Cuca, aveţi idee dacă e cineva acolo?
Dau amândoi să răspundă. O privire scurtă din partea unuia dintre ei ii retează vorbele celuilalt.
- Nu cred că e nimeni. Răspunde cel cu privirea tăioasă.
- E weekend, nu se poate să nu fie cineva. Insistam noi.
- Hmm. Nu cred, de obicei cabanierul trece pe aici când urcă şi mai tăinuieşte la un păhărel. Nu l-am văzut d-acu 2 săptămâni când a coborât ultima oară.
Schimbam priviri intre noi, îngrijoraţi.
- De ce nu vă cazaţi aici, avem camere libere.
- Cât costă camera?
- 350 mii de persoană.
- Vrem să plecăm mâine la prima oră spre creastă. Economisim 2 ore dacă plecăm d-acolo.
- Cum ştiţi voi...
- Cred c-o să vedem totuşi dacă e cineva la Cuca.
E beznă. Lanterna frontalelor deschide culoare înguste de lumină înaintea noastră. Întunericul se scurge din toate părţile, ne intră în haine, în amintiri, în gură. Gustul amârui şi cleios de noapte nu-l pot scuipa oricât mi-aş chinui. Stomacul mi se zvârcoleşte îngreţoşat d-atâta beznă. Să fie lumină!
- Cred c-ar trebui să facem zgomot. Cătălina
în timp ce-şi potriveşte frontala pe nr. maxim de leduri.
- Cică zona asta colcăie de urşi.
- De unde ştii?
- Aşa am auzit...
- Nu atacă mă oamenii din senin. Doar dacă-l enervezi sau dacă e ursoaică cu pui. Ai mai auzit tu de urs mâncat de om?
- Hehe! Băi de urs mâncat de om n-am mai auzit.
- Invers am vrut să zic da am nimerit aiurea...
- Am auzit în schimb de oameni mâncaţi de urşi. Mai zilele trecute îl arăta pe unu la tv, muşcat de urs.
- Faci mişto?
- Nu fac. Era vânător. A dat nas în nas cu ursu şi zicea că a aruncat arma şi s-a culcat pe burtă ca să scape.
- Ce cretin, de ce n-a tras?
- Ce căcat să-i facă mă cu puşcă cu alice? Mai rău îl enerva. După ce s-a aruncat pe burtă ursu a căşunat pe el. A început să-l zgărie pe spinare şi să-l muşte de cap.
- Naşpa...
- Da, a avut bulan cu ceilalţi vânători că au ajuns repede la el şi au gonit ursu alfel o mierlea.
Mergem tăcuţi cu gându’ la vânătorul muşcat de cap. Întunericu’ e parcă mai gros. Şi liniştea asta... Darty tuşeşte. Are un fel de a tuşi cum n-am mai văzut până la el. La-nceput n-am fost sigur dacă strigă sau dacă tuşeşte. De ce să nu recunosc, prima oară când l-am auzit mi s-a tăiat respiraţia. Am crezut că a păţit ceva nasol.
- Cum l-au gonit?
- Ce să gonească?
- Ursu’ ce căcat, că doar nu vorbirăm de Madonna!
- Ahh, au tras focuri de armă-n aer.
- A avut zile.
- Da bă, mare bulan.
Nu mai vorbeşte nimeni, a trecut cam o juma de oră. Cabana nu mai apare odată! Nu-mi place să merg ultimul din şir. Am o senzaţie urâtă de gheară înfiptă-n ceafă. Din când în când Darty tuşeşte sau strigă, numai el ştie, ideea e că face zgomot şi asta e bine.
- Trebuia să fi luat nişte petarde la noi!
- Da, să ştii că e de ţinut minte faza asta cu petardele.
- Petarde o pulă, când mai apuci să scoţi şi să aprinzi petarda? Ţacă dezaprobă nemulţumit.
- Ceilalţi mă! Că doar nu atacă 5 oameni de-o dată.
Cabana Cuca e la mai puţin de 10m în faţa noastră. La una dintre ferestre atârnă un felinar pe gaz. Imi plac cabanele la nebunie. Mai ales noaptea!
***
Acum coborâm de pe creastă spre ceva care arată a cabană. Nici unul dintre noi nu e încântat de perspectiva unei plimbări nocturne pe creasta Iezer-Păpuşa în căutarea refugiului.
- Mă, stână e aia sau ce pizda mă-sii e?
- Stână trebuie să fie, uite, e marcată pe hartă.
- Să sperăm că nu plouă-n ea.
- Asta e a doua variantă nasoală.
- Şi care ar fi prima?
- Să fie locuită de cineva neprimitor.
- Hehe!
- Nu râde că am păţit-o-n Crai acu vreo 3 ani. Am ajuns pe la 12 noaptea la stâna de la baza masivului, din dreptul Grindului. Eram cu Cătălina şi cu încă un cuplu.
- Aşa.
- Aşa şi în stână se cazaseră nişte muncitori forestieri. Oligofrenii ne-au refuzat brutal când le-am cerut adăpost. N-aveam decât o lanternă toţi 4. A fost jale. Ne-am chinuit încă vreo ora jumate, dacă nu mai bine, pe bezna pulii să ajungem la refugiu.
***
Stâna de pe platoul Iezer – Păpuşa. Septembrie 2006.(cu o lună-n urmă, aceeaşi stână)
- Ioane iar te-ai imbătat futu-ţi Dumnezău ma-tii de beţivan.
- Ce ai bă cu mine, ce nu-ţi convine?
- Tu ai tăiat-o p-aia dă să umflase dă dimineaţă?
- Care?
- Aia d-avea urechea ruptă, care s-a umflat azi dimineaţă. Tu ai tăiat-o?
- Ce era să-i fac, a prins ceva azot cred. Dacă n-o tăiam crăpa.
- Păi fir-ai tu al dracu dă om prost, vino futu-ţi Dumnezeu ma-tii să vezi în ce fel ai taiat-o.
Ciobanul, un bărbat în putere, bine legat înjură şi îl ridică de subbraţ pe un altul, uscăţiv şi cu ochii tulburi. Băţul cu care scurmase vinovat în jar îi cade de la smucitura cu care este ridicat şi dărâmă plosca cu rachiu. Dă să scape din prinsoare ca să ridice rachiul. Celălalt nu-l lasă, izbeşte cu piciorul în ploscă aruncând-o departe, peste stiva de lemne. Îl zmuceşte mai tare şi-l îmbrânceşte-n încăperea din mijloc.
- Nu e mă păcat? Om fără Dumnezeu!
- Ce ai cu mine?
- Nu vezi? Sau ţi-a luat băutura văzu după cum ţi-a luat şi minţile.
Într-un cârlig, lângă perete, o oaie jupuită de blană atârnă cu capul în jos. Trupul care pare neînsufleţit se umflă şi dezumflă uşor urmărind respiraţiile animalului. Ochii, lipsiţi de pleoape acum, se întorc într-un spasm către ciobani. O palmă grea cade peste ceafa ciobanului uscăţiv, aproape că-l dărâmă.
Se prinde cu mâinile de tocu’ uşii şi mormăie înecat:
- Am taiat-o de dimineaţă, am crezut c-am tăiat-o de tot.
- Ioane, o să te blesteme suflarea din bietele animale de care-ţi baţi tu joc.
- Am crezut...
- Şi-n iad când o fi flacăra mai mare la cazanu-n care-o sa fierbi să-ţi aduci amite dă oiţa asta. Cuţizul mânuit cu îndemânare întra adânc de data asta, largeşte crestătura făcută de neisprăvit şi despică gâtul oii curmându-i chinul.
- Am crezut că ...
- Taci futu-ţi Cristoşii mă-tii de beţiv că-ţi iau beregata ca la oaia asta, drac stricat ce eşti!
***
Stâna arată de zile mari. Este cea mai bine întreţinută stână dintre toate pe care le-am văzut până acum. Ciobanii au plecat de curând. La cât de bine întreţinută este avem îndoieli dacă nu cumva o mai locui cineva în ea. Strigâm de câteva ori, apoi dacă vedem că nu primim nici un răspuns intram.
În timp ce Ţacă face pe maestrul de ceremonii şi aprinde focu’ noi inspectăm de zor încăperile.
Sunt 2 construcţii separate care au în total 4 încăperi. Una dintre încăperi este ticsită cu lemne taiate gata. Celelalte 3 au montate pe pereţi laviţe. Banuiesc că vara lucrează mai mulţi ciobani aici dacă au nevoie de atât de multe laviţe. Cătălina şi Luci au ales camera-n care vom înnopta. E cea mai protejată, în sensul ca trebuie să treci printr-un mic hol înainte de a intra. Asta înseamna 2 uşi între noaptea care se lasă şi noi, ceea ce e bine.
- Mie nu-mi place camera asta! (mirosul de oaie e parcă amplificat aici)
- Ce are mă, e cel mai bine pusă dintre toate!
- Nu ştiu, nu-mi place cum arată, nu mai zic de miros... (scândurile sunt acoperite cu un praf alb)
- Nu-ţi place n-ai decât să stai unde vrei!
- Asta d-alături ce are, de ce nu vă place? Uite se pare că cineva a dormit de curând aici. (praful alb care acoperă laviţele e sare, îl scutur uşor din pame)
- Aia n-are decât o uşă, plus că bate vântu’ prin ea. Nu te obligă nimeni să dormi în vreun loc anume, eu aici mă culc.
Luci îşi aruncă rucsacul pe una dintre laviţe arătându-ne hotărât locul pe care şi l-a ales. Noaptea a început să prindă putere. E nor şi nu-i urmă de stele sau de lună. Focul aprins de Ţacă afară aruncă umbre lungi şi stranii în încăperea în care urmează să-nnoptăm. Deasupra rucsacului aruncat de Luci se bălangăne ameninţător, de la zdruncinătură, un cârlig.
[+/-] afişează/închide
