[+/-] |
Scrisoare către Sim (undeva prin 2006) |
[+/-] |
Patul lui Procust |
Ar trebui să măresc baia. Când o să renovez casa am să-i pun să mute peretele dinspre bucătărie şi o să instalez o cadă imensă în care să pot lâncezi cu orele.
Prin faţa mea la câţiva cm de degetele picioarelor trece un gândac. Se opreşte de parcă ar simţi că îl privesc.
Nu-mi displac gândacii, nici nu îi îndrăgesc.
Îşi mişcă antenele în aer, delicat. Pentru el pun pariu că aerul e vâscos, ca o pastă. Fiinţele astea cred că se simt precum peştii. Ce plm o căuta la mine-n baie!?
Îl strivesc cum am făcut-o cu sute de confraţi d-ai lui, de-a lungul timpului. Ca de obicei, nu reuşesc să îl omor de tot. Îşi târăşte trupul strivit sub coşul de rufe în încercarea de a se adăposti.
Până nu demult îi striveam din nou, temeinic, pentru a fi sigur ca i-am omorât. Nu imi place să văd fiinţe în suferinţă.
Oare o fi păcat să omori gândaci?
Nu prea văd alternative în situaţia asta. Nu vreau să omor toţi gâdacii de pe Pământ. Doar pe cei din casa mea.
Ok, aici nu încape negociere, e clar că trebuie să moară.
De ce să moară totuşi? Ce rău, concret, mi-au făcut? Cu atât mai mult cu cât argumente de genu: "sunt scârboşi” nu ţin.
Trebuie să moară! Punct.
Aham, deci e un act de voinţă. Sunt sau mă cred în baia mea "un mic Dumnezeu ca un ciuaua în sufrageria lui".
În ultima vreme sunt surprins să văd că ezit să duc execuţia până la capăt. Mă mulţumesc să îi strivesc şi, dacă se nimereşte să nu crape de tot de la prima lovitură, nu insist cum o faceam înainte.
Înainte mă mustra conştiinţa într-un fel. Ceva de genu': "Dacă trebuie să moară, trebuie să moară! Dar de ce să se chinuie?”
Cu "chinuiala” asta nu mă împăcam deloc.
Până-ntr-o zi. De strivit, l-am strivit. Pui, e clar că n-o să mai facă. Mai are câteva minute, poate ore de trăit. Chin sau nu, e viaţa lui. Cine ştie, poate că el o savurează. Cine plm sunt eu în definitiv să hotărăsc ce e mai bine pentru el. Poate că el se pişă pe "sufletu' meu milos”.
[+/-] |
Jocul de cărţi |
Într-o zi, cu vârful degetului, mi-ai arătat cărţile tale,
Jocul meu era altfel. N-am recunoscut nimic.
Ai întors spatele, trebuia să pleci
Partidele imposibile sunt mai bune tăcute...
Când am privit mai de aproape cărţile tale etalate,
Ciudăţenia mi-a devenit familiară,
Ca şi cum aş fi avut şi eu, de mult,
Jocul tău în mână. Dar acum l-am uitat.
Am golit sertarele, din pivniţă în pod,
Am scuturat praful, am răsfoit hârtiile,
Caietele, albumele şi, ca un pelerin,
Pas cu pas, am refăcut drumul.
Am căutat, cu răbdare, până le-am regăsit,
Cărţile din trecut, uitate, părăsite,
Unele încă bune, altele aproape şterse.
Cu grijă, am refăcut pachetul de cărţi.
Am visat la întâlnirea poveştilor regăsite,
A atuurilor şi aşilor, a damelor şi valeţilor,
A tuturor celor recunoscuţi, în sfârşit confruntaţi.
Am înţeles, destul de repede, când m-am apropiat,
Că noi nu vom juca un joc de cărţi pe masă,
Regulile jocului tău erau de ne'nţeles.
Michèle Bromet-Camou - Jocul de cărţi
[+/-] |
Nu judeca oamenii doar dupa cei cu care se aduna. Nu uita ca Iuda avea amici naivi! |
[+/-] |
The Greater Good |
[+/-] |
CYBERMENTAL |
Din ce in ce mai multi prieteni d’ai nostri se insoara. Si nu numai ca se insoara, dar fac si copii. Multi copii. Exagerat de multi copii. Iar cei care nu au facut deja doi, trei, se gandesc sa faca. Numara zilele care au mai ramas pana cand or putea sa se apuce.
Parca s-ar fi anuntat la stirile de la ora 5 despre iminenta disparitie a rasei umane si toti se gandesc ca au antidotul in vintre. Nasol. Asta ca sa nu mai spun ca este si un foarte prost exemplu pentru consoartele celor care cred ca 6 miliarde si ceva de cetateni este destul, daca nu cumva prea mult.
Zilele trecute imi zicea cineva ca ar fi vorba de 7 miliarde. Cu atat mai rau…
Ma rog… deja nu mai stiam cum sa ocolesc subiectul in discutiile cu consoarta mea. Oriunde ma intorceam vedeam rochii de mireasa, carucioare de copii, biberoane, invitatii, etc. Anul asta am fost deja la doua nunti si un botez. Consoarta a fost (separat) la alte trei nunti si doua botezuri. Consider ca e de ajuns. Ar fi timpu sa se opreasca.
Si uite asa ma intorc intr-o zi acas cu inima stransa pentru ca dimineata imi spusese consoarta ca se duce la un control.
Dupa cum zic, intru in casa, dau sa ma trantesc in fotoliu sa dau drumul la televizor si-o bere cand privirea imi este atrasa de niste foi cu a caror prezenta in casa nu eram familiarizat. Erau asezate neglijent dar la vedere.
Normal, pun mana pe ele si incep sa ma uit. Din putinele mele cunostinte in domeniu am dedus ca era fara indoiala vorba de ceva medical. OK, dar ce ?
Ma uit mai departe… cabinet ginecologic… analize.. ecografie… hopaaa! Noroc ca stateam jos. M-au trecut toate apele. Deja vedeam cum pun patutzul in locul lazii de bere, biberoane in loc de uischian, pampersi in loc de muzichie. Nasol rau !
Totusi, ma gandesc sa nu fiu chiar asa pesimist si sa dau un telefon de control. Sun consoarta si o intreb pe ocolite care e treaba cu hartiile alea.
Raspunsul ei m-a facut sa rasuflu usurat: “Stai dom’le linistit. Nu sunt gravida. Sunt doar bolnava.”
[+/-] |
Mančinka de Bucale |
[+/-] |
tricoul nike |
Gata. Am venit! Nu mai plinge, ca te pleznesc!
Am fost aproape 3 saptamini intr-o tara civilizata, unde au coroane ca bani si berea-i vreo 6 euro. Chiar, aia au bere pe numere! 1 e fara alcool, 2 nu exista, 3 poti cumpara de la alimentara (4.7%) si 4 gasesti numai la circiumi sau magazine spaciale de alcool. Ce abureala. Da a fost frumos. Obositor de tot ca a trebuit sa muncesc numai noptile (atunci este network-ul mai liber) si ziua nu prea am avut chef de plimbare la -20 de grade. Ca asa de frig a fost. Nu tot timpul, asa ca am avut si marea placere de a intilnii fete frumoase prin vasturile mall-uri. Si se dadeau tare la birfa, nu gluma.
Anyway, vreau sa-ti spun un episod haios: un bashtinash de acolo, pe nume Henry, muncea cu mine tot timpul. Dupa vreo saptamina de vorbit, ma invita la casa lui de vara. Bineinteles ca am aprobat, fiind foarte curios cum arata. Imi imaginam ceva in genul cabanelor din Predeal, etc.
Cind am ajuns, am ramas blocat. O cabana mica (nu avea decit o camera mare) fara curent electric si apa. Wc-ul era fara, o cusheta mica cu o gaura pe o bancheta, sub care era un lighean mare. Mai misto era la Urziceni, la un prieten de al meu.
M-am aratat incintat cind Henry mi-a prezentat-o. Ce dracu era sa fac? Afara erau vreo -25 de grade, asa ca am inceput sa facem focul in soba aia. Dupa citeva minute, si-a dat seama ca nu a luat apa de baut, si bere nu erau decit vreo 10 sticle. Asa ca ma lasat singur sa am grija de soba si el a plecat repede la magazin, sa faca aprovizionarea. Cel mai aproape era la vreo 30 de km! Si numai pina la sosea erau vreo 10, pe un drum de padure plin de zapada si alte prostii nefolositoare.
Am aruncat vreo 5 bushteni in soba aia, sa se incinga tare, ca era asa de frig, incit pina si geamurile erau inghetate pe dinauntru! Dupa vreo jumatate de ora, se facuse asa de cald, ca a trebuit sa ma dezbrac pina la chilotzi. Am inceput sa-i caut lui ala prin sertare, incercind sa gasesc ceva bun de dus in tara, dar nu am gasit decit niste conserve de peste, baterii, hirtie igienica si o lampa din aia cu ulei.
La un moment dat, m-a luat burta asa de tare, incit am fost nevoit sa ma duc la wc. Mi-am pus numai geaca lui de iarna (pe a mea nici o simteam pe mine la frigul ala) si am ieshit afara. Brrrr...ce frig era. Am proptit un fel de lopata de zapada in fatza ushii si am luat-o la fuga spre wc-ul ala. Cararea pe acolo era a dracului de alunecoasa. Pe la jumate, am auzit un "poc" in spate si m-am intors brusc sa vad ce este. Atunci am alunecat pe spate si am cazut asa de nasol incit m-am dat cu capul de o piatra prosta, care era pusa acolo ca artizanat. Durerea a fost asa de tare, incit m-am kkt pur si simplu pe mine, dar nu inainte sa vad cum usha se inchidea incet, da sigur.
Si uite asa, m-am gasit pe jos, cu kkt la cur, imbracat numai in chiloti si o geaca scurta, la - 20 de grade si cu capul spart. M-am ridicat incet, fiind mahmur din cauza loviturii. Urmatorele minute nu prea le mai amintesc. Cert este ca incepuse sa-mi inghete picioarele caci incepusera sa ma doare de atita frig. Mi-am aruncat chilotii in niste boscheti, am spart geamul de la usa si am intrat in cabana. Neavind cu ce sa ma spal, m-am sters cu tricoul nike cit am putut, dupa care l-am bagat intr-o punga de plastic, sa-l spal la hotel, ca era nou.
Intr-un timp a venit si Henry, care s-a speriat tare de tot. M-a dus repede la spital, unde mi-au pus vreo 4 copci si mi-au facut si o radiografie, sa fie siguri ca nu am capu crapat, etc. Radiografie pe care mi-au dat-o mie si pe care o sa o pastrez toata viata!
Asta este!
Textul original ii apartine lui Nicholas_Alex. L-am citit prima oara aici.
[+/-] |
Țiganca Bătrână |
Îl crescusem multă vreme cu toată dragostea de care eram capabil. Eu îl iubeam și el mă iubea, și câteodată uitam amandoi ca unul este stăpân și celălalt este supus. De fapt doar eu uitam cu desăvârșire. El doar se făcea că uită, dar păstra acea reținere discretă a slugii. În tot cazul, legătura dintre noi era puternică, închegată într-un fel care depășea diferențele de specie care ne separau.
Când l-am alungat a încercat o paletă foarte variată de trăiri. Eu am fost doar mâhnit la început, o mica depresie care m-a ținut câteva zile, iar apoi, într-o dimineață mă trezesc și starea a dispărut așa cum dispar visele urâte. Dar el, săracul...
La început a fost ușor surprins. Eu m-am întors acasă și pe el nu l-am mai primit. Apoi a crezut că e o glumă. Așa că a intrat un pic în joc. S-a făcut ca adulmecă tufișurile, s-a făcut ca pleacă, a tras cu coada ochiului spre mine...
Dar eu nu m-am uitat deloc înapoi. Atunci și-a spus "gata, ajunge cu gluma" și a venit înfipt spre poartă. A lovit-o așa cum făcea de obicei, așteptând să-i deschid. Dar nu i-am deschis. A început să latre, să-mi atragă atenția. Nu știa, săracul, ca știam foarte bine că e acolo.
Când a văzut că nu se întâmplă nimic, a stat o clipă locului, neștiind cum să reacționeze. Apoi și-a propus să aștepte, să vadă ce se întamplă de fapt. S-a culcat sprijinit de poartă, un pic supărat, un pic confuz. In orice caz, nu-i plăcea disconfortul noului culcuș.
Abia a doua zi, când m-a văzut făcându-mi rutina zilnică și ignorându-l complet și-a dat seama că s-a întâmplat ceva. Mie mi-a fost foarte greu în acea primă zi. Din rutina mea zilnică facea parte și el, și încă cea mai placută parte. Dar m-am descurcat, cred, destul de bine, pentru că am reușit să-l ignor complet. Nici măcar o privire nu i-am aruncat. Îl știam și-l simțeam acolo după lătrăturile din ce în ce mai disperate.
Zilele următoare așa și le-a petrecut. Dormind ăi lătrând. La început lătra din ce în ce mai mult, până când și-a dat seama că e inutil. Dupa aia a început să latre din ce în ce mai puțin și să doarmă din ce în ce mai mult. N-a mâncat nimic și refuza în continuare să plece de lângă poartă, dar ajunsese sa nu mai latre decat dimineața, când ma vedea, și atunci o singura dată, mai mult din obisnuință decât din speranță.
După aceea a început să se împace cu noul lui trai. Dispărea câteva ore pe zi, când probabil se ducea să se hrănească. Nu m-am întrebat niciodată cu ce. Probabil cerșea prin vecini. Nu credeam că mai are instinctele să vâneze. În afară de acele câteva ore, zilele curgeau la fel. Somn și lătrături, acum aproape resemnate.
Până într-o zi când n-am mai rezistat eu.
- Câine! Am urlat la el. Nu pricepi? Pleacă! Vreau să pleci!
A schenuat ușor, a făcut câțiva pași înapoi, n-a știut cum să reacționeze. A încercat să mimeze că nu s-a întâmplat nimic, a venit alergând spre mine dând din coadă, dar l-am respins cu un gest brutal. Cred că l-am și lovit. S-a retras, speriat și confuz. Se bucura totuși că l-am băgat în seamă. După ce am intrat înapoi, el a rămas în fața porții, dând din coadă și așteptând să se întample ceva. Era bucuros, spera că orice-ar fi fost, s-a terminat.
Dar când m-am întors cu bâta a fugit speriat. Din nou, doar câțiva pași. Și-a îndurat bătaia cu stoicism, asumându-și orice vină aș fi binevoit să-i atribui. În noaptea aceea, deși somnul i-a fost mai dureros decât de obicei, și întrerupt des de durerea rănilor sângerânde, a fost fericit. Mă văzuse și îl văzusem, restabilise legătura, indiferent pe ce baze. Asta se va îndrepta în timp.
Apoi, zilele următoare, începuse să-și aștepte cu un ciudat sentiment de bucurie și mulțumire bătăile zilnice, din ce în ce mai lungi și mai dure. Era foarte slăbit, dar nu asta e motivul pentru care nu s-a resemnat niciodată cu bătaia. Mândria lui nu-l lăsa să se resemneze. Așa că a fugit, lăsând în mine un sentiment de ușurare.
A revenit după aceea de câteva ori, la intervale din ce în ce mai rare. De fiecare dată mă supăram îngrozitor și de fiecare dată îl băteam, din ce în ce mai tare. Resimțeam dureros fiecare lovitură, cu atât mai dureros cu cât știam că el se bucură că mă vede.
Apoi nu l-am mai vazut aproape un an. După un an, într-o seară, i-am auzit lătratul. A doua zi, la prânz, l-am regăsit în fața porții la exact un an după ziua aceea fatidica. Ziua în care ne simîisem bine amandoi pentru ultima data. El era fericit, dar o fericire profundă și interiorizată, mocnită, nu acel gen de fericire exuberantă care-l încerca când îi strigam "Aport". Asta mai mult ca orice altceva m-a făcut să nu mai rezist. Am încercat o stare vecină cu nebunia, o traire înfiorator de sumbră, o ura pe care n-o cunoscusem înainte și pe care nu mă cred capabil s-o mai simt vreodată.
Am luat pușca de vânătoare a tatii și l-am împușcat între ochi cerșind iertare.
Textul original îi aparține lui Bhuttu. L-am citit prima oară aici.
[+/-] |
Rape me tender 'cos I'm verry sensitive |
pe zi ce trece, degradarea si decadenta umana isi pune amprenta asupra mea ( caci ce exemplu mai bun pot lua in afara de mine? ). nu as numi-o problema faptul ca dezumanizarea asta ma imbata, ma rasfatza, ma alinta, ma incurajeaza, ma ajuta sa traiesc printre alti eu, ca intr-un final sa ma transforme intr-un perfect personaj grotesc, slefuit pana in cele mai mici amanunte, antrenat sa-si bata joc de tot ce-i in jurul lui.
mint de spag, mint gratuit, fara nici un motiv. minciuni pe care ajungi sa-ti cladesti secunde, minute, ore din viata. apoi stau si ma uit ca o vaca baltzata pe deal la mine si nu ma pricep. merg cu taxiul. ei bine, cine nu merge cu taxiul? toata lumea merge cu taxiul, toata lumea genereaza discutii cu taximetristul. si poc, masina intra intr-o groapa, iar taximetristul incepe sa injure drumuri si regii autonome, primari, presedinti, europe si americi, sfinti si morti. atunci eu, ( nu inteleg de ce fac asta ), incep sa-i povestesc cum ca si dincolo e la fel de rau sau mai rau, sau ca e mai bine sau mult mai bine.
sau taximetristul incepe de-odata sa se planga de nu stiu ce planetara sau bieleta care-i bate la motor, iar eu ma consider dator sa discutam despre mecanica motoarelor de taxi, cum ca eu am un prieten care " uite dom'le ce-a patit, dar asa a facut ". ca sa nu mai zic de zecile de motoare pe care eu personal le-am reparat, fix pe drumul dintre tineretului si universitate. e atat de simplu sa faci asta cand stai pe scaunul din dreapta.
ei bine, in viata mea nu am iesit din romania cum in viata mea nu am reparat nimic la vreo masina. iar acum, in acest moment stau ca o vaca baltzata si ma gandesc ca trebe sa existe un motiv pentru toate astea. ce-ar fi zis tatuca freud daca ar fi stiut povestea asta? ca strabunica mea a fost virgina pana la 34 de ani si probabil ca de aceea in subconstientul meu eu imi doresc sa fiu plin de vaselina pe maini, cu o bujie infipta in cur si cu o planetara in loc de piciorul drept? cine stie? am sa mor si n-am sa aflu niciodata de ce mint taximetristii.
Textul original îi aparține lui SOD. L-am citit prima oară aici.
[+/-] |
Realitatea ie chiar in fatza. Vireaza la stanga sa nu dai in ia. |
Deci dormeam eo vineri la mine in pat. Frumooooss… ce sa zic, mirific ! Laomomendat, nuj cum dracu se face ca incepe patu sa se zgaltzaie aiurea. Zic in capu meu: cutremur. Dupe care, fara sa deschid ochii, dau sa pun mana pe consuarta care dormea alaturea in scop ca so trezesc shi sa fugim. Pun mana shi aud: “Ce pula mea faci ba ?”
Hopaaa… de cand vorbeshte consuarta asha urat ? Dau s-o mai zgaltzai inc’odat in scop ca sa-sh dea seama de gravitatea faptelor. Dupe care ma gandesc ca puate mi sa parut mie.
Nu apuc sa termen gandu, ca patu se zgaltzaie din nou shi mai tare de data asta. Ba, sa-m bag pula, e grav bre ! Deci ar fi timpu sa deschid ochii shi sa vedem despre ce ie vorba. Puate se pregateshte consuarta sa plece la biuro. Da n-o fi cam devreme ?Aoleooo… stai ca az trebe sa plec la Brashov. So fi sculat mai devreme sa ma ajute cu oarece. Da ce kilu meu se zdruncina in halu asta ? Hai sa deschid ochii. Cineva a lasat televizoru deschis.
OAAAUUU!!!! Sam bag pula ! Niciodata nu mi s-a parut televizoru asha mare ! Pe ecranul imens, ceva vine spre mine cu o viteza inspaimantatuare, asha ca, instinctiv, ma prind de marginea patului. Moment in care aud din nou:
“Ia, ba, in pula mea mana de pe schimbator ! Ce pula mea ai ? Tzi-e rau ? Hai ca tocma am trecut de Ploieshti. Asha ca deschide geamu sa te trezesht ca pana la Sinaia nu opresc nici mort.”
Textul original îi aparține lui Neatza si a fost postat prima oara aici
[+/-] |
Mančinka isterică |
Este un prieten foarte vechi. Îl cunosc de când aveam 3 ani. Băiat bun, cam ciudat, dar nimeni nu este perfect, nu?
Aseară a venit la mine în vizită, cu prietena lui, o fată pe care nu am mai văzut-o până acum. Frumuşică foc, dar pe parcursul unei ore cât au stat la mine, am zis că înnebunesc!
La început totul a fost ok. După un timp nu îşi mai găsea portofelul. A început să mă acuze pe mine că i l-am furat! L-am găsit până la urmă, pe jos, lângă cuier. Şi-a cerut scuze, ca după 5 minute să-mi zică ca-i lipsesc bani din el şi ochelarii din geantă.
Îţi spun, pentru prima oară am rămas mut! Emil se uita la mine ca prostul în loc să zică ceva! S-a liniştit până la urmă (după ce a bodogănit ceva de frati-su ăla mic) dar a început o discuţie aberantă, cum că Emil nu trebuie sa mai umble cu din ăia care fumează şi iau droguri, după care se uita la mine cu subînţeles.
Dacă nu eram bine dispus, cred ca aş fi aruncat-o de la etaj, pe bune!
Şi ultima fază:
Înainte să plece, m-a rugat dacă poate să folosească wc-ul. I-am dat bineînţeles voie. După un timp, ţipă după Emil plângând, să se ducă acolo să-i arate nu ştiu ce.
Eu îi tot auzeam vorbind, dar nu prea mi-am dat seama despre ce este vorba. Până la urmă m-am dus după ei, să-i întreb care este problema. Când am deschis uşa, primul lucru care mi-a venit în faţă a fost un căcat mare, lângă wc, cu ceva roşu în el. Aia plângea ca nebuna ca are nu ştiu ce cancer la coloană, de aia s-a căcat sânge! Eu am început să simt cum începe să mi se urce sângele în encefal. La dracu, nebuna aia s-a căcat lângă wc-ul meu!
Emil încerca să o liniştească. A întrebat-o ce a mâncat acasă. Ea cică a ras aproape un borcan întreg cu dulceaţă de caise şi un sandwich cu salam. Poate este vreo caisa în el, îi zicea Emil. Ea că nu, că este sânge, că ştie ea.
Până la urmă i-am dat o pungă de plastic că a vrut să-l ia cu ea, să-l duca azi la spital. După care au plecat cu căcatul în geanta ăleia.
Doamne, aşa circ nu am mai avut demult în casă...
Textul original îi aparţine lui Nicholas_Alex. Citit de mine prima oară aici.
[+/-] |
Despre copii |
Nu ţi se pare ridicol?
Un gând ca ăsta, pe care-l ai acum.
Ce cauţi tu, nu stă’n statui,
Argintul viu nu are nume.
Aurolacii se caţără pe munţi pe care noi nu dăm 2 lei.
Noi nu mai dăm de pomană demult.
O muie, din când în când,
Şi aia pe fugă.
Trişti ca oamenii de supământ* dimineaţa.
Ce dacă dracii dansează,
Ar trebui să mă simt complexat?
Nunta asta e moarta. Toate sunt.
Copiii sclipesc în sânge, ce dacă Sile a fost copil?
Nu au o scuză.
Copiii.
*o chestiune metropolitană
[+/-] |
Dodii |
În februarie, după 6 e deja întuneric. Piaţa e aproape goală. Doar la tarabele vânzătorilor de mere mai e ceva mişcare.
Dode s-a tatuat demult, când era în armată, balcoane. Are bustul în întregime acoperit cu ele. Sunt balcoane tip "lojă", cum au blocurile vechi. La prima vedere nu îţi dai seama ce anume reprezintă zecile de mâzgălituri albastre de pe pieptul, coastele şi spatele lui.
Pe picoare, pe braţe şi pe gât nu are nici un tatuaj, în aşa fel încăt atunci când îşi închide cămaşa până sus nu se vede nimic.
Acum Dode cumpără mere.
Cartierul pare amorţit de frig. Doar sângele de copil înjunghiat în staţia de autobuz încălzeşte asfatul.
Girofarurile izbesc geamurile balcoanelor surd în timp ce bărbaţi îmbrăcaţi în civil măsoară urmele de sânge de pe asfalt.
"Mere de Voineşti" scrie pe un carton cocoţat în vârful unei grămezi de mere aurii.
Chiar dacă toate balcoanele respectă acelaşi tipar, umbrele pe care le au desenate în înterior sunt diferite. Unele par să aibă rufe întinse la uscat, altele ascund parcă contururi de oameni curioşi pe după perdele.
- De unde sunteţi?
- Din Voineşti.
- Unde dormiţi peste noapte?
Femeia ridică privirea de pe cântar. "Nu e treaba ta unde dorm eu!" spun ochii ei negri, frumoşi.
- Avem o bunică, aici, în oraş...
Merele se îngrămadesc unele peste altele în salivă, nu pot trece mai departe, spre stomac de gulerul strâns al cămăşii.
Salvarea, maşinile de poliţie şi pompieri defilează tacute, ca într-un film mut. Doar girofarurile se târăsc neputincioase peste geamurile prăfuite ale balcoanelor.
Dode îşi deschide cămaşa să poată înghiţi în voie milioanele de mere de Voineşti şi cei 2 ochi negri care i s-au adunat în salivă.
Sirenele sunt oprite pentru că s-a făcut târziu şi nu se cade să deranjeze cu ţipatul lor siuletele care trag curioase cu ochiul, pe după draperii, prin balcoane la sângele aburind care a început să se închege pe bulevard.
Frigul de afară alunecă prin gulerul deschis peste pielea albastră, intră repede, uşor şi adânc în carne ca un cuţit într-un trup de copil.
Când va veni vara toate balcoanele vor respira în voie. Dode îşi va umfla pieptul, mândru ştiindu-se privit. Acum însă, acum e frig.
Apa cu care pompierii au încercat sa spele sângele a îngheţat. Luminile din apartamente s-au stins, maşinile de pompieri, poliţie şi salvare au plecat. Ultimul gură–cască pleacă către casă în timp ce îşi încheie, zgribulit, cămaşa până sus.
Blocuri cu balcoane negre, pustii, străjuiesc tăcute, nepasătoare şi reci peste umbre, peste sânge îngheţat, peste ochi negri şi peste mere.