- Da, dar numai pe dinţi extraşi, e prima oară pe pacient. - Ahhh! ( durere ascuţită îmi fulgeră prin cap) Futu-ţi becu Lu’ Cristos! Cu cine te-a inventat! Nu îi răspund, sunt plin de draci şi de sânge. Mă duc să mă uit în oglindă, ea mă priveşte din spate, ridicată pe vârfuri, peste umăr. La rădăcina nasului am o crestătură orizontală, pe toată lăţimea rădăcinii nasului. Imagini cu scene asemănătoare, eu copil în postura ei, tata în postura mea, înjurându-mă de Dumnezei, de mamă, de morţi, de soartă, de tot ce putea să asocieze cu mine în momentele alea, pentru ca după câteva ore să vină să mă împace părându-i, sincer, rău. - În ce te-ai tăiat? Atmosfera caldă s-a risipit, sunt nervos, mă gândesc la ce-o să zică colegii de grupă, asistenta, dar mai ales pacientu’ când o să mă vadă cu tăietura asta pe nas. Şi aşa mă lupt cu complexu' că n-am moacă de doctor, fix asta mai îmi trebuia. Termin de pus becu’. - Mulţumesc! Să ştii că-mi pare rău că te-ai tăiat.
- Ai promis că pui bec în debara.
- Îl pun acum!
- Ia-l p-ăla din baie. Nu, ia-l p-ăla din bucătărie!
- Hai Cătălina, hotărăşte-te că întârzii şi azi am pacient!
- Ai pacient!? Pe cine?
- Un moş, nu ştiu cum îl cheamă.
- Ce îi faci?
- Trebuie protezat, azi îi curăţ canalele.
- E primul tău pacient, cum sună: "primul pacient". (râde) Ai mai făcut aşa ceva?
- D-aia te-ai bărbierit, te-ai făcut băiat frumos? Ai grijă cum dai din mâinile alea, să nu-l omori pe săracu’ moş!
Nu mă bărbierisem pentru că aveam pacient, sau poate mă cunoaşte mai bine decât îmi convine mie sa accept? Îmi place că e atentă cu toate nimicurile astea.
Deşurubez becul din bucătărie, ştiu că o să uit să cumpăr alt bec aşa cum am uitat să cumpăr atunci când trebuia să-l iau pentru debara. În debara e beznă.
- Ce ai păţit?
Înjurăturile îmi umflă gâtul şi se lovesc în valuri de dinţii încleştaţi. Tac. Dacă nu mi-ar fi cerut să schimb becul ăla nenorocit, n-aş mai avea acum pizda asta pe nas...
Ce vină are ea că sunt eu ciung? Mă spăl.
Da, am acelaşi temperament ca şi el, aceleaşi porniri, şi cel mai trist, aceleaşi înjurături. Mi-am promis de fiecare dată, fără excepţie, în timp ce mă înjura, eu, niciodată, să nu fac asta. N-am reuşit să-mi respect întotdeauna promisiunea, dar încerc şi mă urăsc când nu reuşesc.
- În căcatu' ăla de la pragu' de sus de la debara!
- În ce?
- În ăsta mă, fieru' ăsta care ţine uşile, când se închid, să nu trecă dincolo de prag. Când m-am ridicat pe scaun, nu l-am văzut şi am intrat direct cu nasu-n el.
- N-ai pentru ce! Asta e, trece!
- Ia!.. Să văd!? (mă aplec, ea mă examineaza foarte serioasă) Hmm... În ce fel se vede!
- E clar!.. O să mor! (râde) Hai, că mă aşteptă moşu'! Te sărut! Papa!
- La ce oră vii?
- 4-5
- Papa
- Pa
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Probleme în paradisu' cu miros de ghiocei |
[+/-] |
Decembrie demult |
Îi ceream bunicii opt ouă, atâta ne lua fierarul din sat să ne facă un furcoci, o furcă cu doi craci de dimensiuni mici, îi puneam coadă din lemn de dud, că e mai tare, pe care o curăţam de coajă şi o pârleam în foc, să fim siguri că nu se rupe şi pă urmă, pă sănii ne pierdeam în imensitatea de gheaţă. Seara când ajungeam acasă, adormeam în miros de portocale de la cojile de portocală pe care bunica obişnuia să le pună pe sobă, facându-mi planuri despre ce colţ indepartat al gheţurilor urma să explorăm a doua zi. - Se lasă gheaţa deasupra heleşteului! Intr-adevăr în ultimile zile fusese ceva mai cald şi gheaţa începuse să facă burtă şi să troznească atunci când treceam peste ea, pe sănii în viteză, împingăndu-ne în furcoace. - N-ai curaj să treci! Trecusem dar simţeam cum mi se scurgea o singură picătură de transpiraţie, îngheţată rău, pe şira pinării. - Ia să vedem tu ai curaj că el a trecut şi uite, trec şi eu! Pe măsură ce treceam burta pe care o făcea gheaţa se făcea tot mai mare, şinele săniilor săpaseră urme adânci, de fiecare dată când îmi venea rându’ vroiam să mă las păgubaş dar gândul la ruşinea pe care trebuia să o îndur în faţa lor era mai puternic aşa că nu mă opream. Acelaşi gând se citea şi pe chipurile lor. - Te dai bătut? N-a mai ţinut, pentru că atunci când i-a venit rându’ Ghereţ a străpuns gheaţa cu furcociu’ care i-a rămas agăţat iar el, în loc să-i dea drumu’ şi, în virtutea inerţiei, să treacă, a încercat să-l smulgă, n-a reuşit, în schimb s-a oprit şi s-a scufundat prin gheaţa care n-a rezistat sub el. S-a prins cu mâinile de marginile găurii din gheaţă şi a încercat să se ridice dar marginile erau sfărâmicioase şi nu-l puteau susţine. Eu eram înlemnit de groază, frati-su, Iulian s-a aruncat pe burtă pe gheaţa solidă din apropierea găurii şi i-a întins coada de la furcoci. - Gata, ai prins-o?
Satul în care am copilărit era înconjurat, pe vremuri, de mlaştini. Mlaştinile în care Mihai i-a scos dinţii lu’ Sinan. Acum, nu mai sunt, le-a desecat Nicu. Când m-am născut eu, erau gata asanate, pământul care a rămas în urma lor nu e bun pentru cultivat "e numai albitură" spun bătrânii. Întinderi de pământ care toamna, în urma ploilor sunt acoperite de apă. Când dădea geru’, cam pe timpu’ ăsta, apa îngheţa iar pentru noi, copiii, era paradis.
- Nu te cred!
- Să mor eu! Vino să vezi dacă nu mă crezi!
Heleşteul e singura zonă din toată întinderea de gheaţă unde apa de dedesubt era într-adevăr adâncă, singura zonă în care ni se interzisese să ne jucăm, singura zonă unde gheaţa făcea burtă şi troznea mişto.
- Cine mă!? Eu!?
- Băă! Ia uitaţi-vă la ăsta n-are curaj să treacă!
- Ba trece mă! A mai trecut şi data trecută când se lăsa gheaţa! Aaa! Uită-te prostule în spatele tău că a trecut!
- Da mă! Trec! Că mie nu mi-e frică. Să mor eu!
- Am ghicit ceva! Hai să vedem care este cel mai fricos? Care nu mai vrea primu’ să se dea!
- Cine se dă primu?
- Ghereţ că el nu s-a dat, şi pă urmă tu, pă urmă iar eu şi pă urmă iar Ghereţ.
- Nici d-al dracu!
- Nu mai da aşa dă tare cu furcociu' că ai străpuns gheaţa, uite, aci şi 'colo!
- Păi cum vrei să prind viteză dacă nu dau tare?
- Noi de ce nu am stăpuns-o? Numai tu!
- Aveţi furcoacele tocite că sunt de anu’ trecut, al meu e ascuţit că e nou. Uite!
- Dai şi tare mă, degeaba zici, ia furcociu' meu când te dai. Na!
- Nu-l vreau mă, că m-am obişnuit cu ăsta acu'.
- Ia uite cum ţâşneşte apa când trece, să ştii că gheaţa nu mai ţine mult!
- Cât ţine!
- Da! Nu trage, că-mi alunecă!
- Poţi?
- Da mă! Ţine bine.
- Hai! Prin dreapta că e gheaţa mai tare!
- Ho mă, gata. (reuşise, prin hainele lui ieşeau aburi)
- Dă-ţi astea jos, ia că-ţi dau eu bluza mea de piele şi izmenele, dă-i mă şi tu pulovăru’ tău
- Ia, stai ca-ţi dau şi ciorapi că am două perechi!
- Hai să strângem lemne să facem focu’ să uscăm astea, că mă omoară ăla bătrânu’ dacă mă vede aşa!
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
"The truth is out there" |
Când îşi dă cărţi tace, nu spune nimic uitându-se cu coada ochiului să vadă daca ne dăm seama. - Vorbeşte coaie, câte schimbi, nu-ţi da aşa pe tăcute, când mi-o veni randu’ să fac cartea la fel îmi dau şi eu să vedem dacă iţi convine! Ce pula mea! Noaptea de poker începuse prost, nu mai e ca altădată când se lasa cu bautură, muzică şi caterincă până dimineaţa, acum atmosfera e încordată, de cele mai multe ori nici nu mai intru în joc. - Cine a câştigat data trecută, că n-am fost? - Vezi că eşti prost! Pokeru’ nu e artă fraiere, e ştiinţa! E şah! - Le-ai luat! Cu ce zice ăsta "cip" să dea dracii-n mine, unde ai învăţat coaie să joci, pă net? (râde) - Ba intră, mai încet da intră, eu v-am zis şi data trecută să nu mai luăm din Manor ca soto e marfă contrafacută, degeaba ziceţi voi... Timpu' trece. Toată povestea cu pokeru’ e un déjà vu. Se desface şi a doua sticlă de whisky, moment în care Pantzeru nu mai bea pentru că trebuie să ne ducă acasă şi nu se urcă la volan dacă nu vede butonu' de la lift pe care e trecută litera "P". În concluzie, spre dimineaţă după ce s-au mai cumpărat câteva beri de jos, din banii imprumutaţi de la Pantzeru pentru că între timp se strâng ca prin minune la el, ne duce frumos acasă, unde, în cazul meu, uneori am noroc şi sun la uşa mea, iar când sunt extrem de norocos nu trebuie să adorm cu fruntea pe sonerie şi mi se deschide. Cea mai buna scuză e întotdeauna adevărul. Adevaru' e dincolo de noi.
- Mergi?
- Da mă, intru şi eu.
- Şi eu.
- Hai frate, ce pula mea te gândeşti atât, mergi sau nu?
- Aaa, scuze, mă gândeam aiurea, da, merg!
- Decartaţi!
- Dă-mi două!
- Toate.
- Toate şi eu.
- Hoo fă, gata! Ce iei asa foc, doua am schimbat, na, eşti mulţumit?
- Nu fi mai cretin decât eşti de obicei, ştii că pentru asta ar trebui să-ţi luăm tot ce ai şi să te trimitem acasă, asta e căcănărie şi dacă mai faci aşa o dată se lasă urât…
- Jucăm sau nu? Vă certaţi, aşa ca proştii, parcă jucaţi pe neveste. (râde)
Poate şi pentru ca lipsesc anumiţi oameni. Nu ştiu. Nu sunt un catalizator, n-am chef să las de la mine, să-mi pierd noaptea aiurea încercând sa aplanez conflictele dintre ei.
Ba din contră, circu' care stă să-nceapă poate mă scoate din monotonia asta cretină în care mă bagă toceala din sesiune.
- Pantzeru’, cine altcineva!? A mâncat căcat când a fost mic, s-a scăldat în el şi şi-a păstrat şi rezerve pentru când s-o face mare, adica pentru acum, în caz că i se strică vreodată tenu'.
- Marş mă! Ce legatură are bulanu' meu cu faptu' că habar n-aveţi să jucaţi?
- E şi vreo mare artă să joci stupizenia asta de joc! Fute-m-aş în el că m-am jurat să nu mai joc!
- Taci şi joacă, că-ţi scoate tata bulanu' pă nas în noaptea asta!
- Joc, să vorbească cine a deschis că n-am deschis eu.
- Eu am deschis. Cip.
- (râde)Umbli cu vrajeală d-asta, distrus eşti să-nnebunesc! Cer eu două!
- Două ale tale cu una a mea.
- M-am aruncat.
- Două ale lui, plus una a ta, plus încă două ale mele.
- Două.
- Poftim două cu sec. Ia să vedem?
- Beton.
- Esti bun!
- Ce contează mă unde am învăţat?! Ţi-am luat banii? Eşti prost.
- Proastă e mă-ta mă, că dacă te cipuia şi Pogo, te cipuiam şi eu, te pişai în "betonu'" tău!
- "Dacă" e o vorbă inventată de oameni ca tine să-şi acopere postia, să ştii de la mine şi "dacă" nu înţelegi, nu te exprima acu’, ţine minte şi gândeşte-te acasă. Şi mai uşor cu "proastă-i mă-ta" că nu toţi am crescut în cartier.
- Ce ai frate în seara asta, parcă nu eşti tu, nu poate omu' să mai zică nimic că imediat sări la beregata lui. Las-o-n puii mei de treabă că am venit aici să mă distrez nu să vă ascult pă voi cum vă scoateţi ochii pentru câteva sute de mii. Da-mi, te rog, sticla aia de apă din spatele tău.
- Ţine mă! Ce e, nu mai intră?
- N-a zis nimeni că e ceva original în manor mă, am zis doar ca nu e un criteriu de diferentiere dopu’ de la stică.
- Ba-ţi zic eu ca e. Uită-te şi tu, de exemplu asta, câte sticle de Ballentines ai vazut tu fără strecurătoare d-aia din plastic alb înăuntru, în capu' sticlei?
- N-am studiat mă problema, dar într-o vreme şi Kreskova avea strecurătoare d-aia de zici tu şi ce, asta o făcea mai bună, mai originală?
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Calcă-mă pe cap! |
- Calcă-mă pe cap! Calcă-mă pe cap! Râde, acum câţiva ai am fost la o petrecere unde un fost coleg d-al meu, să-mbătase, se certase cu prietena şi îi mai era şi rău. Sta în picioare în faţa şifonierului deschis, cu capu' culcat într-o parte pe raftul de la şifonier, într-o poziţie tare caraghiosă şi striga cât îl ţineau bojocii: "Să mă calce cineva pe cap să nu mă mai doară! Călcaţi-mă pe cap! Călcaţi-mă pe cap ca pe un gândac! Vă rog, călcaţi-mă pe cap!" - Ce e băieţică, ţi-e ruşine? (mă mângâie prin păr, nu raspund, sunt supărat) - Bine, hai că plec la heroes! Nu mai scriu nimic! Mulţumită? (acum s-a supărat, i-am promis că nu mă mai duc la Bogumil şi nici nu vreau, de fapt, sa plec dar vreau să mă roage să rămân. Nu îmi spune nimic doar mă priveşte cum mă îmbrac, gândul că s-ar putea să ştie că vreau să mă roage să rămân mă enervează la culme!) Închid uşa după mine şi plec, fără nici cea mai mică tragere de inimă, spre Bogumil.
- De ce mă strângi în pumnul tău copil frumos? Copil ca tine sunt şi eu, tu nu şti oare, ca-s mic şi eu şi că mă doare?
(râde) –Ce e băieţică te simţi gândac?
- Lângă tine, draga mea, mai ales când mă iei la mişto, mă simt ultimul gândac...
- Ce distrus eşti, te mai şi lauzi că ai făcut atâta şcoală şi tu nu şti nici măcar să scrii corect româneşte!
- Fac greşeli pentru că n-am răbdare, de cele mai multe ori, să recitesc ce am scris...
(o muşc de umăr, râde, ţipă şi mă împinge)
-Să recunosc că sunt prost zici, da!? (o urmăresc prin casă să o prind în braţe, nu mă lasă, fuge)
- Îţi aduci aminte când ne-am cunoscut, că îmi trimiteai poezii?
- Păi şi acum îţi mai scriu!
- Îmi mai scrii! Nu mi-ai mai scris o poezie de nu mai ţin minte de când! Urâtule!
- Eşti rea... Şi invidioasă!
- Hai că n-am vrut să-ţi zic dar acum chiar m-ai enervat, ai scris într-una din poeziile alea, în care te vroiai sensibil şi romantic "Î-mi" dezlegat!
- Nu te cred!
- Nu? Stai aşa ca ţi-o arăt, că o am p-aici, prin casă, stai puţin.(o caută, o găseşte şi mi-o arată, aşa era!)
- Păi tu nu vezi mă că e un acrostih? Am scris întâi ideea de bază, acrostihul propriu-zis şi pe urmă m-am apucat să completez versurile, d-aia a ramas aşa cu "Î" cratimă "mi" c-am vrut să-l pun în evidenţă!
- Bla, bla, bla! Tu nu ştii să scrii nici cât un copil de clasa a 7-a şi te mai dai şi mare scriitor!
- Hai nu mai fi supărat, că nu e vina ta! Aşa te-ai născut! (râde, eu îmi întorc faţa, îi dau la o parte mâna din păr)
- Nu mai vorbesc cu tine! Nu ştii să te joci frumos!
- Nu te-ai gândit niciodată că nimic din ce păţim nu e întâmplător? Uite, de exemplu faptu’ că nu-ţi înţelegi scrisu’, de frumos ce scrii, poate că înseamnă ceva, poate că cineva, acolo sus, vrea ca tu să nu mai scrii niciodată nimic! Aşa că nu forţa nota cu calculatoru’ că cine ştie ce păţeşti!
- Pleci undeva în seara asta? (o intreb în timp ce trag geaca pe mine)
- Nu ştiu, s-ar putea. Ce-ţi pasă?
- Mă gândeam că dacă mi se ia de heroes şi-mi tună să ies prin oraş să ştiu unde te găsesc...
- Pe unde ies de obicei, nu ştiu exact acum, îţi trimit un mesaj mai târziu, după ce vorbesc cu fetele.
- Bine. (stau în uşa şi o privesc, înţeleg că n-o să-mi ceară să rămân, mă doare) Pa, vorbim mai încolo...
- Papa!
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Slice & Dice |
Carnea arsă are un miros aparte, distinct. Crematoriu’ nu funcţionează în fiecare zi lucrătoare aşa cum zic normele de igienă după care funcţionează spitalu’ şi asta o poate spune oricine care are, cât de cât, experienţă în lumea asta, spitalicească. Mirosu’ îţi spune, cum intri pe poartă dacă i-au dat drumu sau nu. Caută prin foile de pe birou evidenţa grupei mele. Fantastica refacere de stagiu o să reprezinte şederea şi benoclarea mea în sala de operaţii la profu' care, asistat de doi nefericiţi medici rezidenţi, va încerca să scoată canceru’ dintr-o băbuţă, cu forţa. După 2-3 ore: povestea e mai complicată decât fusese evaluată iniţial, profu’ e plin de spume că treba merge greu, rezidenţii mâna – 2-a şi mâna – 3-a sunt pişaţi pă ei, să nu mai zic de asistente. - Nu citiţi nimic! Da' nimic! Cum dracu aţi luat voi rezidenţiatu’ nu ştiu! De fapt, la cât de proşti sunteţi, nu ştiu cum dracu aţi ajuns doctori! Tace vreo zece minute, iar nu-i iese ceva şi iar începe: Alex, medicu' rezident mâna – 2-a, e vizibil intimidat de ţipetele şi înjurăturile profului, Doru, mâna -3-a nu pare foarte afectat, asistentele s-au obişnuit, eu m-am făcut mic şi mă uit din zece-zece minute la ceas. Nu se mai termină. După aproximativ patru ore: profu' e ceva mai destins, lucrurile au început să meargă după aşteptările lui. Se uită din când în când spre Alex, cred că îi pare rău pentru toate mizeriile pe care i le-a aruncat în obraz degeaba. Se pregătesc pentru rezecţia mandibulară pe porţiunea infestată de neoplasm. Pentru asta una din etape e să scoată dinţii din zona respectivă. Ce fac ei n-are nici o legătură cu ce se întâmplă într-un cabinet de stomatologie. Aici e altceva, e chirurgie. Sunt scoşi toţi dinţii de la canin încolo de partea respectivă. - Bă Alexandru, eu sunt bătrân da’ tu ar trebui să te reorientezi spre stomatologie, uite la Aristide, băiat deştept. Noi aici muncim 6-7 ore pe degeaba, ce Dumnezeu să iei de la babă şi scoatem cancer, scoatem glande salivare, scoatem limbă, nervi şi pă deasupra mai scoatem şi 4-5 dinţi . Păi numai pentru dinţii ăştia care-i scot eu acu' dacă s-ar fi dus la dentist nu scăpa fără câteva milioane! Ceilalţi râd. Râd şi eu.
Azi crematoriu’ mersese, sau poate mergea chiar acum. Inconştient respiraţia îşi micşorează ritmu' şi amplitudinea căutând să reducă cantitatea de aer care-mi intră-n plămâni. Particule microscopice din ceva, din cineva care a fost o fiinţă intră acum în plămânii mei, în sângele meu. Sunt ani buni acum şi tot nu m-am adaptat nivelului ăstuia de interacţiune.
- 'năziua domn’ profesor! Sunt Aristide de la grupa 4, vă rog să îmi daţi voie să refac orele de practică de săptămâna trecută.
- Ce să mai refaci mă, crezi că eu stau aşa după curu’ vostru, care cum vrea şi când vrea vine să refacă stagii aici!? D-aia aveţi un orar, să veniţi când scrie acolo că trebuie să veniţi.
- Vă rog, domn’ profesor, am avut o problemă că altfel veneam, n-am nici o altă absenţă la dumneavoastră.
- Cine eşti, Aristide?
- Da.
- Bine mă, pentru că e prima oară când ai lipsit, te las să refaci dar să ştii că ţi-ai folosit Jolly, gata. Du-te şi te schimbă că peste o juma’ de oră o bag pe baba de la 2 în sală.
- Mulţumesc, n-o să se mai întâmple!
Căcat! Băbuţa de pe salonu’ doi are cancer, ce norocu pulii pot să am, să vezi cât o să stau p-aici.
- Alo!
- Alo da! Ce faci mă?
- Nimic ieşit din comun, ia zi, la ce oră scapi?
- Nu ştiu frate, m-a pus să intru cu ei pă sală.
-La ce?
- O ştii pe baba aia de pe salonu’ doi?
- ...
- Aia cu cancer la limbă, cu tumora aia aderentă la mandibulă, nu mai ştii că ne-a arătat-o acum două săptămâni.
- Bă, eşti nebun, o să te apuce noaptea acolo!
- Ştiu coaie...
- Dacă eşti prost şi nu vii când trebuie na, acu' bagă refaceri.
- Hai mă, beşi!
- Dă-mi un semn când termini, dacă termini. Râde
- Hai că te sun când scap. Pa!
- Bă, nu ştiu cum dracu fac da’ strâng toţi proştii în juru meu! Bă da pă toţi îi strâng, nu iert nici unu’. Ce-ţi zic eu şi ce faci tu!?
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Bogumil şi internetu' |
Până să apară Pantzăru’ jucam pe la văru-meu pe la muncă după ce-şi termina programu’, lucrează la o firmă de soft, sau îmi căram calculatoru’ pe la Bătrânu p-acasă şi-ncropeam o reţea scurtă de vineri după-masă până duminică noaptea. După ce a apărut Pantzeru’, i-am cunoscut prin el pe Z, pe Bogumil şi pe Alex, jucători înrăiţi şi ăştia. Timpu’ a trecut, afacerea lu’ Bogumil s-a dus pulii de suflet, dar i-au rămas o serie de prieteni din lumea interlopă, pe care i-a cunoscut cu ocazia plăţii taxei pentru pompieri, ca să nu-i ia foc sala, să nu-i fie sparte geamurile, bătuţi clienţii şi alte evenimente nefericite de genu' ăstora. Şi cum prietenii la nevoie se cunosc, când părinţii s-au săturat să arunce banii pă sala lu’ Bogumil, văzând că protejatul lor drag şi scump, e cât pe ce să intre-n blocaj financiar, băieţaşii de cartier l-au învăţat să-şi ia calculatoarele, câteva fetiţe, recomandate bineînţeles de ei, un apartament închiriat şi gata videochatul.
Pantzăru’ mi-e coleg de grupă şi prieten. Avem în acomun pasiunea pentru heroes 3, ăsta a şi fost motivul care ne-a apropiat. În 4 ani de când îl cunosc am jucat sute de ore de heroes. Mă rupe pă picior ca să zic aşa, are o putere de concentrare ieşită din comun, mai mulţi draci ca la jocu’ ăsta nu mi-am făcut de când sunt.
Bogumil este cel mai distrus ovrei dintre toţi jidanii pe care-i cunosc, are braţele brăzdate de cicatrici groase, urme ale încercărilor de sinucidere de mai demult. Acum, când mă mai bate la heroes şi mă enervez şi-i zic:"Auzi mă, prostu’ familiei! Data viitoare când vrei să te omori taie-n lung, pă venă, nu mai da de-a latu’, prost cum eşti dă nimic nu eşti în stare!" râde.
Copil de ambasador, s-a bucurat de o educaţie bună, fiind ăl mai mic, că mai are un frate, a fost răsfăţat în draci, cred eu, pentru că prin adolescenţă a început să se strice, şi-a băgat pula-n ea de şcoală, n-are liceu’ terminat, s-a apucat de golănelă, facută la un nivel profesional, adică jafuri, droguri, boli venerice, tot tacâmu’ nu doar aşa...
La un moment dat, chiar după majorat, numai ce-şi luase carnetu’, s-a urcat drogat, el zice beat mort, la volan şi a omorât un cuplu, cam de vârsta lui pe trecerea de pietoni. Dacă de puşcărie a scăpat, s-au tras sfori de catre ta-su şi şi-a luat doar cu suspendare, de vise urâte nu. D-aia cicatricile. Alţii zic că n-ar fi aşa şi că a vrut să se omoare din cauza Tatianei, femeia cu care trăieşte. Pizda mă-si, când îl întreb se face că n-aude sau o dă-n diverse. Tatiana, era o bunăciune când am cunoscut-o, acum s-a cam îngrăşat.
Cu doi ani în urmă s-a hotărât Bogumil să se apuce de afaceri, nici mai mult, nici mai puţin decât internet café, se plictisise să frece menta de unu' singur pe calculator. Ai lui numai ce vânduseră un apartament prin centru’, a vrut copilu’ afacere, s-au şi marcat banii pentru afacere. Mă rog, eu şi Bătrânu am avut ideea asta cu câţiva ani înainte de a-l cunoaşte pe Bogumil, şi n-a mers, am încercat să-i explicăm, i-am făcut până şi calcule pe hârtie, degeaba. Omu ne-a zis răspicat că dacă noi am fost idioţi asta nu înseamnă că lui n-o să-i iasă. Şi-a găsit un spaţiu pe undeva pă la mama-dracu’ prin DT şi a dat drumu’ la sală. Bineînţeles că prietenii, adică noi, jucam moca. Şi cum numai noi ne jucam, după prima lună nu strânsese bani din sală nici să-i ajungă să-şi plătească curentu’. Anul ăla, eu ca eu, dar Pantzăru’ a spart recordu’ facultăţii la restanţe.
În concluzie, acum, când mergem să dăm un heroes, mergem într-un apartament de 4 camere închiriat de Bogumil cu 400 de euroi pe lună, într-o zonă decentă a oraşului şi în timp ce noi jucăm pe câte cincizeci de flotări două din 3, face cine pierde, că altfel n-are farmec, în camerele din jurul nostru, noi jucăm în living, se lucrează.
La Bogumil este frumos. Aşa de bine mă concentrez că în primele 2 săptămâni cred că am făcut vreo cinci sute de flotări, de nu mai puteam să scriu la cursuri, trebuia să fiu atent. La ovrei în casă munceşte toată lumea, mai puţin el, inclusiv femeia lui, Tatiana. Pă Bogumil nu-l deranjează, că ce, doar nu i-o fut ăia, doar se uită la ea şi şi-o iau la labă ca proştii, în timp ce lui îi intră caşcavetele în cont, ne zice el mulţumit.
Când a auzit Cătalina cu ce fel de prieteni mai joc eu heroes din când în când, n-a vrut să mai vorbească cu mine vreo 2 săptămâni, dacă ar fi ştiut că Bogumil m-a întrebat odată: "Ce eşti mă prost, de ce nu-ţi iei un webcam şi nu-ţi pui femeia la treabă, că net ai, cont îţi dau eu, urâtă nu e, faci o grămadă de bani. Nu fi fraier!" cred că se încheia capitolul heroes, definitiv, pentru mine... În cel mai fericit caz.
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Care va să zică, nu. |
- !?
- Ai mai îmbătrânit!
- Nici tu nu mai arăţi ca nou... Pantzeru’ nu pare schimbat, bine, el are şi fizionomia asta de copil tembel! (Pantzeru’ râde)
- Decât de copil bătrân ca mine...
- Credeam că te-ai obişnuit până acum! îmi râde Pantzeru’.
La tv. a început calupul de reclame, cele mai de calitate momente din timpul de emisie, ideea principală e Craciunul, pentru mine e perioada anului în care frustrările sunt din ce în ce mai multe, mai mari şi mai dese…
- Dezvoltă!?
- Ştiu o combinaţie supertare, a facut-o un tovarăş de-al meu.
- Fii atent, ne trebuie o firmă şi cineva de încredere ca să ţină combinaţia.
- Firmă am eu, îi răspund cu speranţa că de data asta s-ar putea să fie ceva serios, o ţin pe zero de câţiva ani, dar nu-i problemă, că oricând pot să-i dau drumu’!
- Mai mişto! Atunci o facem doar noi doi. Uite cum stă treaba, ştii că s-a schimbat şmecheria cu facturile?
- Da, ştiu, zii!
- Acum, dacă vrei să-ţi iei facturier pentru firmă, trebuie să te duci cu buletinu’ şi cu certificatu’ de înregistrare în original, îţi fac ăia poză şi pă urmă te lasă să cumperi facturiere. Toată schema e făcută că prea săriseră-n sus ăştia cu facturi pă naşpa.
- Gata, a început iar Z combinaţiile!
- Lasă-ne Pantzere, nu te obligă nimeni să ne asculţi, uită-te la televizor sau du-te în celaltă cameră şi joacă-te pe calculator, nu ne mai fute la icre! Se bagă cacatu’ ăsta-n seamă. Da coaie, cum îţi ziceam, îl mai ajut pe John cu contabilitatea când are prea mult de lucru, nu vrei să ştii ce manevre se fac dacă reuşeşti să pui mâna p-un facturier d-ăsta pe naşpa.
- Ce contabilitatea pulii ţine John, ca să-mi zici tu, mie, de combinaţii maxime?
- Nu fi prost, că tac-su ţine contabilitatea pentru toţi arabii din Doraly, ştiu ce vorbesc, ce, crezi c-o ard aiurea?
- Dacă îţi spun combinaţia şi o faci singur eşti ultimu’ om!
- Ce o tot dai la-ntors, dacă nu vroiai, nu te apucai să-mi spui aşa că spune-n pula mea sau las-o moartă. Ce mă tot freci atâta?
- Fraiere, care eşti, îţi zic că oricum n-ai cum s-o faci fară mine.
Pe urmă te duci la poliţie şi le dai furate.
- De unde până unde eu iau facturiere, eu schimb două taxiuri, ce treabă am eu? Pacă era combinaţia ta?
- Nu pot să iau eu facturierele dacă nu sunt trecut în acte, patron sau asociat, ceva, înţelegi?
- Z, asta se rezolvă uşor, mergem la notar şi îţi cesionez o cotă parte din firmă, nu mă mai băga pe mine la înaintare, că nu-s fotogenic.
- Bine coaie, mă duc eu! Ne scoatem banii de cel puţin zece ori!
- Şi ce dacă nu mă cred mă? Trebuie să dovedească că nu e aşa cum spun eu!
- Mă prostule! Or să te dovedească-n bătaie până recunoşti şi ce n-ai făcut!
- Ce face? Eşti tu prost, îl combin până şi pă tata că mi-au fost furate, le zic că m-am dat jos din taxi să schimb ca să-l plătesc şi taximetristu’ a tăiat-o cu tot cu facturierele mele fără să apuc măcar să-i iau număru’! Şi până la urmă ce treabă ai tu, Pantzere, n-ai avut şi nici n-o să ai vreodată sânge-n coaie, lasă-mă-n durerea mea, nu vezi că vorbesc cu ăsta?
Zi mă, te bagi?
- M-am schimbat de când mă cunoşti!
- !?
- Am mai îmbătrânit!
- Du-te-n pula mea şi tu mă! Daţi-vă-n pula mea amândoi de fraieri, ce sunteţi!
[+/-] afişează/închide
[+/-] |
Paralele |
Luiza şoca. De exemplu într-o dimineaţă la un seminar mi-a povestit că îl visase în noaptea aia pe unul dintre colegii noştri, era mult mai în vârstă decât noi tipu cu cel puţin zece ani, cred eu, dar purta pleată, avea un aer rebel, ce să mai, n-arăta rău. Îl visase că intra în camera ei, că se apropia de patul ei, că o mângâia şi că în cele din urmă făceau sex. Partea frumoasă acum începe, în timp ce făceau sex Luiza a visat că s-a căcat pe ea, mi-amintesc că am bufnit în râs aşa de tare când am auzit-o de era să ne dea seminaristu’ afară p-amândoi. Povestea nu se termină aici că visul se transformă dintr-unul erotic într-un coşmar, în sensu’ că îl ruga pe tip să se oprească iar el dădea din ce în ce mai tare în timp ce rahatul se întindea pe sub spatele ei, ea disperată să îl mascheze în aşa fel încât să nu-şi dea seama ăla ce se întâmplase.
Înainte de cursul din aceeaşi zi, el nu era în grupă cu noi, Luiza s-a dus şi i-a spus tipului în faţă tot ce visase cu o noapte înainte ca să se elibereze de tensiune a justificat pe urmă. Ăla săracu rămăsese blocat, nu spunea nimic doar dădea din buze şi se holba la ea ca un peşte. Când şi-a revenit a început să râdă, destul de nervos totuşi. De atunci tipu a evitat grupul nostru până la sfârşitu’ facultăţii.
Prin anu 2, s-a supărat rău pe noi pentru că am plecat la mare fară ea şi s-a dus de una singură, au agăţat-o unii pe tren şi a petrecut o săptămână de vis prin Vama Veche împreună cu ăia. Când ne-a arătat pozele şi am întrebat-o de ce într-una din ele, unde apărea lângă mai multe gagici dezbrăcate la păsărica goală, ea era singura care purta totoşi sutien, ne-a răspuns că sânii ei arată mai bine dacă sunt mai ridicaţi un pic. In pozele care au urmat am avut ocazia să o admirăm în aceeaşi postură noaptea, pe mese, cu sticla-n mână şi înconjurată de mulţi fani. Pozele ăstea din urmă, fiind făcute dintr-un unghi ceva mai înclinat, ofereau posibilitatea privitorului să admire detalii anatomice imposibil de decelat, zic eu, în alte circumstanţe. Da, s-a răzbunat. Aşa ne trebuie dacă n-am luat-o cu noi, acum vedem doar înregistrări ale acelor momente.
Flirta într-o vreme cu un amic d-al meu. Ne strânsesem vreo 4-5 inşi pe la mine la o probă de sticlism, printre care şi ăsta, pe care inevitabil unul dintre noi l-a întrebat dacă i-a tras-o Luizei. Răspunsu’ fusese pozitiv dar se simţea o umbră de îndoială-n glasul lui şi d-aici a început caterinca. Pe măsură ce ne duceam până jos să aprovizionăm competiţia pe atât disputa pe tema Luizei lua amploare. Undeva spre dimineaţă am ajuns la pariuri şi jurăminte, moment în care se impunea tranşarea clară şi fără urmă de îndoială a problemei aşa că am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe Luiza.
Să fi fost spre 3-4 dimineaţa, nu-mi amintesc atât de bine detaliile, important e că Luiza, contrar aşteptărilor noastre, s-a îmbrăcat frumos şi a venit la faţa locului, adică la noi, pentru a lămuri neclarităţile şi pentru a ne ajuta să finalizăm ceea ce începusem deoarece ne pierdusem într-o oarecare măsură din ritm.
După ce s-au certat şi s-au înjurat bine, în urma negocierilor au ajuns la concluzia că a existat un oarecare contact de scurtă durată care poate fi trecut sub zodia sexului doar conform definiţiei a ceea ce însemnă raport sexual, pentru că punctu’ de vedere al senzaţiilor pe care această manifestare consensuală trebuia să le producă nu există.
Uneori, când avea nevoie de vreun curs ceva, mă suna să mă întrebe dacă vine să-l ia cu mâna goală sau ia ceva. De obicei lua ½ de votcă, are trei staţii de mers de unde stă ea până la mine, niciodată în 4 ani n-a venit cu sticla aia cu mai mult de jumate-n ea. Şi pă jos dacă ar fi fost să vină nu făcea mai mult de 10 minute. Asta era Luiza. Acum s-a măritat, i-am fost naş. Bărba-su e ok, suntem prieteni. Îl mai apucă câteodata dracii şi ţipă la ea că s-a săturat ca peste tot pe unde se duc împreună să dea de foşti iubiţi d-ai ei dar îi trece c-o iubeşte.
[+/-] afişează/închide